Dan Șucu a rămas perplex după „remontada” lui Ioan Ovidiu Sabău, de luni seara, 27 noiembrie.
U Cluj a reușit să bată Rapidul lui Dan Șucu chiar în Giulești, în campionat, cu scorul de 3-2, după ce pretendenta la titlu a condus cu 2-0. În opinia patronului Mobexpert, trupa condusă de către Cristiano Bergodi trebuie să trateze evenimentul nefericit ca pe o lecție, astfel încât să nu mai fie luată prin surprindere.
„De când am intrat în fotbal, de când am intrat în fenomen, de când am venit aici la Rapid, nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Să conducem cu 2-0 în Giulești și să pierdem cu 3-2. N-a fost o senzație plăcută, trebuie să recunosc asta. Probabil, în fotbal ca și în viață, pentru toate există un început.
Dacă mă așteptam să întoarcă U Cluj rezultatul? Pot să spun doar atât: Doamne ferește, nu! Nu credeam că o să pierdem cu 3-2 mai ales în fața suporterilor noștri minunați care au făcut o atmosferă fantastică. Asta e, mergem mai departe.
Nu știu cum, am avut un presentiment la 2-0, m-am rugat să nu luăm gol până se termină prima repriză. Știți că nu intru în chestiuni tehnico-tactice, dar parcă am avut așa, parcă un simț care mă avertiza că nu e bine să luăm gol”, a transmis Dan Șucu, pentru Fanatik.
Dan Șucu a plecat de la stadion cu „o senzație ciudată”, a recunoscut afaceristul.
„M-am uitat chiar febril la ultimele minute, m-am rugat să intrăm cu două goluri avantaj la pauză. Cred că acel gol pe care U Cluj l-a înscris ne-a încurcat rău de tot, pentru că au intrat la pauză cu un moral mai bun. Acel gol a fost foarte rău pentru noi. Cred că dacă nu l-am fi primit altul era rezultatul acestei partide.
Mergem mai departe, asta este situația, am învățat-o și pe asta, v-am spus, eu o senzație așa amestecată, nici nu știu cum să vă spun. Parcă nici îți vine să crezi, să pierzi după ce ai condus cu 2-0. Nu știu dacă e neapărat șoc. E o senzație ciudată pe care sper să nu o mai trăiesc mult timp de acum încolo în Giulești”, a mai precizat acționarul majoritar al Rapidului, pentru sursa citată.
În meciul de luni, Papeau a punctat pentru 1-0, iar Alex Ioniță II a majorat avantajul. În minutul 40 au înscris oaspeții, prin Popa, iar Chipciu a făcut 2-2 în minutul 55. Ianis Stoica a stabilit scorul final în minutul 73, 2-3.