Djokovic refuză vaccinarea și cere să fie lăsat să joace în America! La ce turnee vrea să participe
Novak Djokovic, proaspătul campion de la Australian Open, a anunțat că a solicitat autorităților americane o scutire specială care să îi permită să evolueze în SUA. Actualul lider mondial refuză în continuare să se vaccineze împotriva virusului Covid-19, motiv pentru care nu poate participa la primele turnee Masters 1000 din sezon, Indian Wells și Miami.
Marea dorință a lui Novak Djokovic
Djokovic, care a câştigat luna trecută Australian Open şi l-a egalat pe Rafael Nadal cu 22 de titluri de Mare Şlem, își dorește cu ardoare să joace la turneele Masters de la Indian Wells și Miami. El nu este dispus să își administreze vaccinul împotriva coronavirusului. Prin urmare, a făcut o cerere către autoritățile din Statele Unite ale Americii prin care și-a exprimat dorința de primi o scutire specială care să-i permită să participe la cele două evenimente.
Sârbul a fost expulzat din Australia în ianuarie 2022 din cauza refuzului de a se vaccina împotriva virusului care a făcut milioane de victime. Actualul liber mondial a ratat și US Open și patru turnee Masters 1000 de pe continentul nord-american.
Sârbul a solicitat un permis special pentru a putea intra în Statele Unite
SUA cere în continuare călătorilor străini să prezinte o dovadă de vaccinare pentru a intra în țară. Conform presei străine, aceste restricții vor fi ridicate la începutul lunii mai. Măsura nu îl ajută cu nimic pe Novak Djokovic. Cele două turnee la care numărul unu mondial își dorește să participe vor avea loc luna viitoare, iar el nu și-a administrat vaccinul anti-Covid și nici nu intenționează să facă asta în perioada următoare.
Potrivit organizatorilor, Indian Wells va debuta la data de 6 martie și va dura până la data de 19 martie. Legendarul sârb a câștigat de cinci ori acest turneu și visează să o facă din nou. Cealaltă competiție, Miami Open, este programată să înceapă pe 19 martie.
”Novak a depus toată documentația necesară”
Fratele tenismenului, Djordjo Djokovic, a confirmat că actualul lider mondial a depus documentele necesare pentru a i se permite să facă deplasarea în SUA pentru a participa la turneele ATP Masters 1.000 de la Indian Wells şi Miami.
Novak a depus toată documentația necesară și o cerere, iar directorii turneelor de la Indian Wells și Miami au spus public că este nevoie de Novak la acele turnee și că vor să-l aibă acolo.
Din păcate, este ceva care nu e în mâinile noastre. Mai sunt câteva zile până la decizie, sperăm la un rezultat pozitiv.”, a afirmat Djordje Djokovic, conform Eurosport Spania.