Damjan Djokovic (33 de ani) a intrat în formula de start a celor de la FCSB pentru returul cu TSKA 1948 Sofia, după ce în meciul din Capitala Bulgariei croatul nu a avut drept de joc.
Djokovic a făcut linie la mijloc cu Adrian Șut și cu Darius Olaru și a reușit să marcheze primul său gol pentru roș-albaștri.
UPDATE Ora 23:15. Damjan Djokovic a bifat dubla în minutul 82. Croatul a finalizat, cu o execuție de manual, cu stângul, fără preluare, de la marginea careului mare.
În minutul 27, elevii lui Elias Chralamabous au combinat foarte bine iar rezultatul s-a văzut pe tabela de marcaj. Faza a plecat de la Andrea Compagno, care, ajuns la colțul terenului, lângă fanion, a reușit să-i dea o pasă, ca-n play-station, cu călcâiul, în timp ce era marcat de doi adversari.
Coman a interceptat mingea, a înaintat spre careu, după care i-a pasat în centru lui Djokovic. Miculescu, aflat pe traiectorie, a simțit că nu e faza lui, a lăsat mingea să treacă și croatul a finalizat elegant.
Cu o zi înaintea acestui meci, care s-a jucat pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, fără spectatori, Marius Șumudică (52 de ani) spune că Djokovic trebuie lăsat să urce mai mult pentru că apare bine la finalizare.
”Pe mine mă miră că la FCSB Djokovic joacă mai retras. Eu, la Al-Raed, exact asta îi spuneam. Să nu stea în spate și să urce pentru că am observat că vine bine la finalizare”, a spus Șumudică, la Digi Sport.