„Djokovic, Nadal sau Federer?”. Horia Tecău și-a ales imediat favoritul

Bogdan Solomon 23.12.2023, 15:22
„Djokovic, Nadal sau Federer?”. Horia Tecău și-a ales imediat favoritul

„Disputa” dintre Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger pentru statutul de cel mai bun jucător de tenis din istorie stârnește în continuare ample dezbateri în spațiul public. Cea mai recentă reacție i-a aparținut lui Horia Tecău.

Acesta a fost provocat să-și aleagă favoritul și a făcut-o fără să stea pe gânduri, dezvăluind, totodată, aspectul după care s-a ghidat. Nu are legătură cu trofeele.

Cine este cel mai bun jucător de tenis din istorie

În opinia omului care conduce echipa de Billie Jean King Cup a României, cel mai bun tenismen al tuturor timpurilor este Roger Federer, chiar dacă nu se poate lăuda cu cel mai mare număr de titluri de Grand Slam. Decizia a fost luată în funcție de alte criterii: influența și inspirația.

Când vine vorba despre trofee majore, Novak Djokovic domină topul în momentul de față, cu 24, urmat îndeaproape de Rafael Nadal, cu 22. Roger Federer – retras din activitate în toamna lui 2022 – se află pe poziția a treia, cu 20.

„Greatest of all time? Numerele arată că Djokovic, clar. Pentru mine, greatest of all time înseamnă influență, inspirație: Federer”, a fost răspunsul oferit de Horia Tecău pentru sport.ro.

Cum a reușit să-l învingă pe Federer

Când vine vorba despre cele mai frumoase amintiri din cariera constănțeanului, la loc de cinste stă, evident, victoria obținută în fața lui Roger Federer. Se întâmpla în februarie 2015, în proba de dublu a turneului ATP de la Dubai.

„Țin minte, din acel meci, că el – nefiind un jucător care se antrenează pentru dublu și nu are reperele sau execuțiile aferente – cu cât avansa meciul, le găsea. M-a impresionat o chestie de mental la el, în acel meci. Eu returnam pe partea de rever în momentele importante. Aveam minge de meci și servea Roger. Tot meciul a încercat să servească la T, dar mingile îi ieșeau puțin în afara terenului.

Când servea la exterior, avea procentaj bun. Îl așteptam și mă gândeam: ‘cum gândește Roger, număr 1 mondial, în momentul ăsta? Știe că eu îl aștept pe rever, unde avea procentaj bun sau nu se gândește că a greșit până acum, ci o să o dea la T, pe dreapta mea. Mi-a servit în T, dar l-am așteptat acolo, pentru că m-am gândit cum s-ar gândi el în acel moment. Dacă merge pe procentaj sau își zice: ‘eu sunt Roger Federer, o dau oriunde.’

A dat la T și l-am așteptat și am câștigat meciul, dar m-a impresionat cum vede jocul. Asta am observat la marii jucători. Nu există ce s-a întâmplat în trecut nereușit. Acum, în momentul ăsta, intră cu atitudinea că vor reuși execuțiile cu încredere și curaj”, a rememorat Tecău.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622