Dispare o echipă importantă din România? Sunt datorii mari, iar fanii se tem de ce e mai rău

29 03. 2024, 14:54

Chindia Târgoviște a ratat calificarea în playoff-ul ligii secunde și se confruntă cu probleme financiare serioase.

Dâmbovițenii au terminat pe locul 9 în sezonul regulat și luptă pentru rămânerea în liga a doua. Problemele la echipă nu sunt doar pe terenul de fotbal. Clubul are datorii imense, evaluate la 800 de mii de euro, iar viitorul echipei este unul incert.

Oficialii clubului au achitat datoriile către fotbaliști la sfârșitul anului trecut pentru a putea obține licența pentru liga a doua în sezonul viitor. Nu au fost, însă, rezolvate toate problemele. Au rămas neachitate datorii de 800 de mii de euro către ANAF, furnizori, dar și către foști membri ai lotului. Cei de la Chindia speră să scape de datorii cu ajutorul Primăriei Târgoviște și al Consiliului Județean Dâmbovița.

Cele două entități care finanțează clubul din Târgoviște trebuiau să furnizeze clubului alte două tranșe de bani, pe lângă cele stipulate în contract. Acestea fac parte din programele de stimulare a performanței în sport și sunt în valoare de 1,5 milioane lei, din partea Primăriei, care a fost deja achitată, respectiv 2,5 milioane lei de la Consiliul Județean. Acești bani ar fi suficienți pentru stingerea litigiilor care amenință existența echipei.

Chindia, îngropată în datorii

O parte din datoria Chindiei este chiar către unul dintre sponsori. Dâmbovițenii trebuie să înapoieze 150 de mii de euro către Consiliul Județean, întrucât, în urma unor verificări, conducerea clubului nu a putut justifica prin acte cheltuirea banilor primiți în cadrul a două programe din 2023. Pe lângă aceste sume, Chindia trebuie să achite o datorie de 700 de mii de lei către ANAF, aferentă lunilor martie și aprilie.

Datoria de 150 de mii de euro este o reeșalonare. În 2023, conducerea clubului a folosit banii primiți de la Consiliul Județean pentru a achita litigii mai vechi. Fostul președinte al clubului, Lorin Petrescu, a confirmat că banii primiți au fost folosiți în alte scopuri decât cele stipulate în contract, făcând referire la acoperirea unor datorii către foști fotbaliști.

Actualul președinte al Chindiei, Gabriel Boriga, a vorbit și el despre situația complicată prin care trece echipa:  „Aceste datorii sunt cunoscute, figurează în contabilitatea clubului și căutăm soluții ca din surse financiare private să achităm și această sumă către Consiliul Județean Dâmbovița”.

Viitorul echipei este unul incert, întrucât Chindia nu mai are surse importante de finanțare. Dâmbovițenii se bazează pe rectificarea bugetară din a doua jumătate a anului, deoarece Primăria și Consiliul Județean au furnizat toți banii pentru 2024 în primul trimestru al anului.