Retrogradarea Chindiei vine la pachet cu noi probleme pentru clubul din Târgovişte.
După ce în primele zile de la căderea în liga secundă au apărut zvonuri privind o plecare în masă de la formaţia roş-albastră, acum oficialităţile de rang înalt cer demisia preşedintelui grupării, Marcel Ghergu.
Solicitarea ar fi venit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan. Care potrivit ripostapenet.ro ar fi ameninţat că în caz contrar instituţia pe care o conduce îşi va retrage sprijinul financiar pentru Chindia. Declaraţia ar fi fost făcută în weekend. Cu prilejul manisfestărilor organizate cu ocazia Zilelor Judeţului Dâmboviţa.
Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Târgoviște și Universitatea Valahia sunt organismele care susţin clubul de fotbal din Târgovişte. Aproximativ 600.000 de euro era sponsorizarea venită din partea primei instituţii, condusă de pomul care îi cere acum plecarea şefului Chindiei.
Dacă aceşti bani nu vor mai fi alocaţi echipei de fotbal, aceasta ar pierde un sfert din finanţarea pentru un sezon competiţional. Marcel Ghergu este preşedintele clubului Chindia din 2014, moment în care echipa se afla în Liga 3. Între timp, târgoviştenii au reuşit două promovări, ajungând pe prima scenă în vara lui 2019.
Au urmat 4 sezoane petrecute în Superligă, în două dintre ele echipa antrenată de Toni Petrea salvându-se după disputarea unor baraje. În stagiunea încheiată pe 19 mai, Chindia a remizat în ultima etapă din playout cu FC Voluntari, scor 2-2. Şi a terminat partea secundă a sezonului pe penultimul loc al ierarhiei, poziţie sinonimă cu retrogradarea în Liga 2.
Fotbaliştii Chindiei s-au confruntat în acest an cu restanţe salariale care au afectat activitatea echipei. Lucru recunoscut atât de fostul antrenor Toni Petrea, cât şi de jucătorii formaţiei din Târgovişte. La începutul acestei luni, componenţii retrogradatei au primit salariul pe care clubul ar fi trebuit să îl achite încă din luna februarie!
Ei mai au de primit venitul pentru ultimele 3 luni. Lucru valabil şi pentru restul angajaţilor din club. Între timp, unii dintre fotbalişti au şi părăsit Chindia, semnând deja angajamente cu alte formaţii.