Mircea Badea a ținut un discurs ireal la adresa Simonei Halep. Cunoscutul prezentator TV a rămas șocat în momentul în care a aflat în ce investește banii sportiva din Constanța. Ce a putut să spună realizatorul tv cu privire la investiţiile pe care le face Simona Halep?
Mircea Badea, realizatorul emisiunii ”În Gura Presei” de la Antena 3, a lansat un atac subtil la adresa jucătoarei de tenis. Actualul număr 10 WTA a locuit timp de 7 ani într-un apartament aflat lângă Centrul Național de Tenis din Capitală. Ulterior, logodnica lui Toni Iuruc a stat în exclusivistul complex „Stejarii” în care a investit chiar Ion Țiriac. La îndrumarea lui Țiriac s-a apucat și Halep să inveastească banii. Așa se face că o mare parte dintre cei peste 30 de milioane de dolari acumulați de jucătoarea noastră au ajuns in imobiliare.
Tot prin intermediul lui Ion Tiriac, Simona și-a achiziționat un apartament în complexul Stejarii Country Club, din pădurea Băneasa, unde este vecină chiar cu omul de afaceri, dar și cu alte nume grele, precum Elena Udrea sau Sorana Cîrstea. Ulterior, campioana noastră a investit în mai multe proprietăți din Capitală.
Cea mai bună jucătoare din România și-a ridicat în ultimul an trei case, dintre care două la Snagov, lucru care l-a intrigat pe Mircea Badea.
Ți-ai construit în ultimul an nu una, ci trei case, dintre care două pe aceeași stradă în afara Bucureștiului. Dac-o fi adevărat, mă gândesc așa: dânsa a câștigat cel puțin 36 de milioane de dolari numai din tenis, strict din turnee. Contractele de publicitate, care nu sunt ca la Naomi Osaka, să ne înțelegem, e mare diferență…
Că totuși vine din România doamna Halep! Contează și asta. Adică nu se năpustesc giganții mondiali să vâre banul. Bun, 36 de milioane numai din tenis. Frățioare, adică două case la Snagov? Să mor, dacă aș avea un milion, nu 36 de milioane, frățioare aș uita româna pe aeroport.
Adică să stau la Snagov? De ce aș sta la Snagov? Nu am înțeles ideea. Sigur, doamna Halep… Nu îi spun eu doamnei Halep ce să facă și cum să-și cheltuiască banii.”, a spus Mircea Badea la emisiunea sa de pe Antena 3, ”În gura presei”.
De-a lungul timpului, ”Simo” a strâns o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari. Dintre aceștia, 37 de milioane au provenit din premiile câștigate la turneele de tenis. Totuși, chiar și o asemenea avere pare că nu justifică, în opinia lui Mircea Badea, cheltuielile făcute de sportiva de la malul mării.