Dinamoviștii sar la gâtul lui Ovidiu Burcă. Pe cine vrea Giani Kiriță antrenor la Dinamo
Dinamo București se clasează pe penultimul loc în Superliga, iar presiunea pe umerii lui Ovidiu Burcă este din ce în ce mai mare, cu fiecare rezultat negativ obținut.
În ciuda faptului că tehnicianul în vârstă de 43 ani a reușit să aducă echipa înapoi în primul eșalon valoric, Giani Kiriță deja i-a găsit înlocuitor.
Dorinel Munteanu, alegerea lui Giani Kiriță la Dinamo
Dinamo București a sărbătorit din plin promovarea, la finalul stagiunii precedente, însă impactul cu prima ligă se resimte din plin în Ștefan cel Mare.
Din cauza insolvenței, formația din Capitală a putut transfera doar jucători liber de contract, unii care își arată ”carențele” în multe momente ale jocului. S-au scurs 10 etape, ”câinii roșii” au doar două victorii și un punctaj total de 8 puncte, unul superior doar celor de la FC Botoșani.
Conducerea clubului a declarat recent că Ovidiu Burcă, antrenor instalat în vara trecută, are susținere în continuare, însă unii dintre foști jucători ai dinamoviștilor și-au cam pierdut răbdarea cu acesta.
Unul dintre cei care se gândesc că ”alb-roșii” ar putea apela la o altă soluție, în viitorul apropiat, pentru banca tehnică este Giani Kiriță. Fostul mijlocaș este încântat de munca prestată de Dorinel Munteanu la Galați, și, totodată, mai declară că stilul acestuia s-ar potrivit ”mânușă” la Dinamo.
Eu aș vedea un antrenor în stilul lui Dorinel Munteanu. I-aș face o ofertă să vină la Dinamo, să pună efectiv acea dedicare a antrenorului, cum a fost și ca jucător, unul dintre cei mai buni jucători români. Genul ăla trebuie la Dinamo, muncă, disciplină, toată lumea trage la aceiași căruță, nimeni nu se supără, cine se supără, la revedere, afară. Și obiective de genul aducem punct sau puncte, să nu avem SF-uri în cap, că ne batem la titlu sau prindem playoff-ul.”, a spus Giani Kiriță, potrivit Fanatik.
Nu doar rezultatele mai puțin fericite ale echipei îl nemulțumesc pe Kiriță, ci și discursul lui Ovidiu Burcă din ultima perioadă.
Nu știu neapărat dacă demiterea lui Burcă este o redresare, doar că fanii lui Dinamo cred că s-au cam plictisit de discursul ăsta. ‘Au fost și lucruri bine și lucruri mai puțin bune, echipa este în creștere’. Da, dar fotbalul se joacă pe puncte, pe goluri, pe rezultate. Ce facem?
Construim o echipă peste cât timp? Nu ai timp să te bați la campionate dacă vrei să construiești echipa. Nouă ne trebuie punct sau puncte. Eu aș schimba puțin discursul și l-aș face în felul următor: ‘Bă, băieți! Haideți să luăm punct sau puncte.”’, a mai punctat fostul mijlocaș.
Giani Kiriță a îmbrăcat tricoul lui Dinamo în perioada 1997 – 2003, una în care și-a trecut în palmares două campionate și trei cupe.