Dinamo a fost învinsă de Sepsi, 0-3, în etapa a treia din Superliga. Golurile partidei au fost marcate de Safranko, Alimi și Aganovic.
În prezent, Dinamo se află pe ultimul loc din Superliga, fără niciun punct obținut. De cealaltă parte, Sepsi ocupă locul 3, cu șapte puncte.
Min. 90+7. Final de meci!
Min. 90+6. Gol Sepsi! Aganovic înscrie la ultima fază a meciului.
Min. 83. Gol Sepsi! Alimi majorează avantajul echipei sale.
Min. 72. Ocazie pentru Dinamo! Larrucea trimite un șut puternic din afara careului, iar mingea lovește bara.
Min. 46. A început repriza a doua!
Min. 45+3. Finalul primei reprize!
Min. 41. Gol Sepsi! Safranko deschide scorul după o fază „fulger” făcută de băieții lui Liviu Ciobotariu.
Min. 31. Ocazie pentru Dinamo! Politic pătrunde în careu și trage un șut puternic din unghi, însă mingea îl nimerește pe portarul Niczuly.
Min. 4. Ocazie pentru Dinamo! Bani ajunge în careul advers, însă șutează greșit, iar mingea trece mult pe lângă poartă.
Min. 1. A început meciul!
Echipele de start de la Dinamo – Sepsi:
Dinamo: Golubovic – Cr. Costin, Giafer, R. Grigore, Moura – Larrucea – Bani, N. Roșu, Iglesias, Politic – Gregorio
Rezerve: Dujmovic, Bena, I.Roșu, Țîră, Abdallah, Patriche, Florescu, Al. Irimia, D. Irimia
Antrenor: Ovidiu Burcă
Sepsi: Niczuly – Oteliță, Bălașa, Ninaj, Dumitrescu – Aganovic, Alimi – Varga, Kallaku, Damașcan – Safranko
Rezerve: Moldovan, Ciobotariu, Oroian, F. Junior, Păun, I. Gheorghe, Ștefănescu, Nistor, Rondon
Antrenor: Liviu Ciobotariu
La formația din capitală este criză de rezultate. ‘‘Câinii” se clasează pe penultimul loc în prima divizie, fără punct acumulat.
”Ne așteaptă un meci foarte dificil, contra unei echipe foarte bine. M-a surprins meciul lui Sepsi cu CSKA. E o echipă robustă din punct de vedere fizic, bine antrenată, disciplinată. Au un antrenor pe care-l cunosc foarte bine, merită mai mult în fotbalul românesc. Sepsi e un model de urmat, chiar dacă s-a vorbit despre faptul că primește finanțare din Ungaria. Faptul că au câștigat la Sofia e un avantaj pentru ei, le dă un boost de moral foarte important”, a declarat Ovidiu Burcă la conferința de presă premergătoare partidei.
Dacă dinamoviștii au un start greoi de sezon, cei de la Sepsi se află în grafic. Au câștigat Supercupa României împotriva celor de la Farul, se laudă cu 4 puncte în prima divizie, iar pe plan european au învins cu 2-0 în deplasarea de la CKSA Sofia.
„Întâlnim o echipă foarte bine așezată în teren de Ovidiu Burcă, pe care vreau să îl felicit pentru munca prestată. Chiar dacă e o echipă nou-promovată, Dinamo arată ca o formație matură, care joacă un fotbal bun. Ne așteaptă un joc greu, o să fie probabil stadionul plin, cum a fost la celelalte meciuri jucate de Dinamo pe teren propriu”, a spus antrenorul lui Sepsi, care e neînvins de când i-a preluat pe covăsneni.