Dinamo se dezintegrează! Fotbaliștii au ajuns la capătul puterilor: „Nu se mai poate, încă sunt salarii restante din spate!”
Situația de la Dinamo este critică, iar jucătorii au ajuns la capătul răbdărilor. Alex Răuță amenință clubul din „Ștefan cel Mare” cu depunerea mai multor memorii. Fotbaliștii se plâng tot mai des de lipsa banilor și a unui investitor care să salveze echipa.
„Câinii” amenință Dinamo cu depunerea mai multor memorii
Jucătorii de la Dinamo stau pe un butoi de pulbere care poate exploda în orice moment și se poate declanșa „războiul”. Alexandru Răuță amenință cu depunerea mai multor memorii dacă situația de la club nu se îmbunătățește și nu vine un investitor care să plătească salariile restante ale „câinilor”.
Nu mai putem continua nici noi așa, mai ales dacă nu vine un sponsor sau un investitor serios. O să vedem ce facem, dar la un moment dat o ne depunem și noi memorii.
Am tot dus greul, dar avem și familii. Situație e grea, nu știm ce va urma. Nu știm nimic. Tot vin datorii din urmă. Suporterii s-ar descurca cu salariile, însă există restanțe din spate”, a declarat Răuță la Digi Sport 1
Tot el a recunoscut că salvarea de la retrogradare a fost una miraculoasă, dar pentru care fotbaliștii au făcut multe sacrificii.
Ne-am salvat miraculos în acest sezon, numai noi știm prin ce am trecut. Momentan, nu știu dacă vor veni jucători noi la Dinamo.”
„Câinii” au „interzis” la transferuri din cauza lui Cortacero
Numai probleme a cauzat Pablo Cotacero de când a aterizat la clubul din Ștefan cel Mare. Spaniolul a adus mai mulți jucători, cărora le-a promis salarii foarte mari, cu mult peste nivelul Ligii 1. O decizie fără un fundament real, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă de o bună bucată de vreme alb-roșii. Momiți cu salarii nesperat de mari, mulți au „mușcat”. În realitate, salariile erau doar pe hârtie. Domnul „Proxima semana” i-a tot dus de nas pe jucători. Până ce aceștia au început să se prindă de marea păcăleală. Așa că spaniolii păcăliți de alți spanioli au ajuns să-și caute dreptatea la FIFA și acum o falimentează pe Dinamo.
După ce Borja Valle și Rene Roman au câștigat procesele cu Dinamo, care trebuie să le achite 420.000 de euro, un alt spaniol îi reclamă pe „câini” la FIFA. Fundașul Isma Lopez și-a cerut drepturile salariale pe toată perioada înțelegerii cu gruparea din Ștefan cel Mare. Adus în septembrie 2020, fundașul a jucat 9 meciuri pentru Dinamo și a plecat în luna ianuarie. Chiar dacă a stat doar câteva luni la Dinamo, el vrea banii pe aferenți întregului contract, după cum precizează Radio Dinamo.
Prin urmare, FIFA a decis ca Dinamo să nu mai poată efectua transferuri, până la lămurirea situației, precizează GSP.ro.