Dinamo a revenit în Superliga după un baraj cu FC Argeș, de povestit nepoților, dar impactul cu prima ligă este foarte dur pentru al doilea cel mai galonat club din România.
Roș-albii au ajuns deja la al treilea eșec, din tot atâtea posibile, 0-2 cu CSU Craiova, 1-3 cu FCSB și 0-3 cu Sepsi, toate jucate pe Stadionul Arcul de Triumf, dar Ovidiu Burcă (43 de ani), antrenorul echipei, nu și-a pierdut nici încrederea, nici entuziasmul.
Înainte de fotbal, Dinamo s-a confruntat cu multe alte probleme de nivel organizatoric, probleme care au afectat și echipa. Oficialii ”Câinilor” au făcut câteva transferuri, dar abia după ce a trecut interdicția de la UEFA, astfel că și procesul de pregătire a fost afectat.
În plus, au fost și cazuri de fotbaliști care s-au antrenat toată vara sub comanda lui Burcă, dar care mai apoi au ales alte echipe.
Este și cazul lui Kevin Ciubotaru (19 ani), un tânăr fotbalist român rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de legendarul club scoțian FC Rangers, unde e legitimat și Ianis Hagi (24 de ani).
Ciubotariu, care evoluează pe poziția de fundaș stânga, dar poate fi utilizat și ca mijlocaș de bandă stângă, nu a apucat să mai evolueze pentru Dinamo și în amicale, deoarece a fost ”deturnat” de FC Hermannstadt.
Conform contractului semnat, va fi jucătorul echipei sibiene pentru următorii trei ani și va purta tricoul cu numărul 98, rămas disponibil după plecarea lui Raul Opruț (25 de ani) în Beglia, la KV Kortrijk. În sezonul actual, un aspect important este și eligibilitatea acestuia pentru regula U21.
Kevin Ciubotariu, care declara anul trecut, în exclusivitate pentru playsport.ro că a fost șocat când a fost contactat de FC Rangers, se declara dinamovist convins și nu-și explica cum a ajuns echipa sa de suflet într-o astfel de situație.
”În familie e o tradiție de a fi suporter alb-roșu, așa că și eu țin cu Dinamo. Nu înțeleg cum echipa a ajuns în situația de azi”, a spus Ciubotariu, în vara anului trecut.
Kevin Ciubotaru evidenția că viteza, driblingul și rezistența sunt calitățile sale principale și că se regăsește în stilul lui Theo Hernandez.
”Viteza, driblingul și rezistența. Mă regăsesc în stilul lui Theo Hernandez de la Milan. Mai trebuie să lucrez însă la piciorul drept și, în special, la tactică și la viziune, pentru că am de învățat foarte multe la aceste capitole.”
Tânărul fundaș s-a născut în Italia, la Roma, dar a fost stabilit în Austria, desfășurându-și activitatea fotbalistică în ambele țări, înainte de ultima experiență din Scoția.
Cluburile pentru care a evoluat Kevin Ciubotaru la nivel juvenil sunt Ciampino (Italia), Rapid Viena, Austria Viena, Admira Wacker, TWL (Austria), Kinetic Academy (Anglia) și echipa a doua a lui Glasgow Rangers. Pentru echipele naționale de tineret, Kevin Ciubotaru a bifat 4 prezențe pentru selecționatele României U16 și U15.