Cu o săptămână înainte de startul noului sezon, în birourile lui Dinamo e forfotă mare. Interdicției la transferuri i s-a adăugat o nouă problemă stringentă, legată de stadionul care să găzduiască meciul cu Universitatea Craiova. Asta pentru că Bucureștiul iese din discuție.
Arena Națională este închisă fotbalului până după concertele Guns N’ Roses și Depeche Mode, iar pe Arcul de Triumf încă nu a fost făcută posibilă implementarea sistemului VAR, deși Andrei Nicolescu dădea asigurări că problema se va rezolva cât de curând, astfel că formația se află în fața unei situații deloc plăcute: trebuie să se orienteze spre un stadion din afara Capitalei.
Potrivit fanatik.ro, prima variantă pentru disputarea duelului cu alb-albaștrii – programat luni, 17 iulie, la 21:30 – ar fi Târgoviște, a cărui arenă a fost inaugurată luna trecută, cu meciul care a consfințit retrogradarea Chindiei în eșalonul secund. Cea de-a doua ar fi Ilie Oană, unde Petrolul o va înfrunta, mai devreme cu o zi, pe Universitatea Cluj.
Cât despre arena din Giurgiu, care le-a mai fost „casă” dinamoviștilor preț de câteva meciuri, în stagiunea anterioară, aceasta nu poate fi luată în calcul la ora actuală, din cauza problemelor cu avizele ISU.
De altfel, Liga Profesionistă de Fotbal a explicat, prin vocea secretarului general Justin Ștefan, că șansele ca meciul Dinamo – FCU Craiova din prima etapă să se dispute pe Arcul de Triumf sunt extrem de mici. Asta pentru că problemele legate de montarea sistemului VAR nu pot fi rezolvate în timp util.
„În acest moment nu se poate juca pe Arcul de Triumf pentru că nu există VAR. E vorba mai mult de o chestie de infrastructură, pentru că trebuie modificată fereastra unei clădiri pentru montarea VAR-ului. E nevoie de avize, de tot ce presupune acest lucru și e doar treaba administratorului stadionului.
Timpul e foarte scurt, nu știu dacă se poate rezolva până începe campionatul. Fotbal se poate juca, dar fără VAR și probabil nicio echipă nu va fi de acord. Pe termen lung îi privește pe cei de la Dinamo, care vor fi nevoiți să meargă pe altă arenă din afara Capitalei. Totul depinde de implementarea VAR la Arcul de Triumf, dar Liga nu are un răspuns concret în această privință. Repet, nu depinde de noi”, a declarat Justin Ștefan pentru sursa citată.