Dinamo în Liga a II-a, imposibil. Discursul războinic al lui Paul Anton după remiza de la Giurgiu

17 04. 2021, 08:28
Dinamo in Liga a II-a, o utopie. Discursul razboinic al lui Paul Anton dupa remiza de la Giurgiu

Dinamo s-a deplasat de două ori în această săptămână la Giurgiu. Dacă în Cupa României au pierdut, scor 0-1, în campionat „câinii” au scos o remiză, 0-0. După acest rezultat, alb-roșii spun că Dinamo în Liga a II-a e o utopie. Asta pentru a-i pune la respect pe cei ce deja cântă prohodul echipei din Ștefan cel Mare. Paul Anton a avut un discurs războinic după remiza de la Giurgiu.

Paul Anton, discurs războinic după remiza de la Giurgiu

Dinamo a disputat două meciuri în această săptămână cu Astra Giurgiu. În prima manșă a semifinalelor Cupei României, Dinamo a cedat cu 0-1, iar antrenorul Gigi Mulțescu și-a anunțat demisia. Imediat a fost instalat Dusan Uhrin, care a revenit astfel pe banca formației din Ștefan cel Mare. Dinamo a jucat din nou la Giurgiu, de această dată în prima etapă din play-out-ul Ligii 1. A fost un 0-0 care a întrerupt seria de cinci înfrângeri consecutive. Un rezultat care le dă mare încredere „câinilor”, care spun că nu vor abandona lupta. Chiar dacă mulți se grăbesc să le cânte prohodul, văzându-i retrogradați. Dinamo în Liga a II-a, o utopie. Asta se desprinde din discursul războinic al lui Paul Anton după remiza de la Giurgiu.

Nu am primit gol, dar nu am reușit să marcăm de câteva meciuri bune, dar ușor-ușor vom reuși să spargem gheața.

Lumea vorbește de retrogradare pentru că suntem într-o poziție proastă acum în clasament, dar am mare încredere în colegi, în staff, în toți cei care sunt, dar nu vom da satisfacție celor care vorbesc că retrogradăm”, a spus Paul Anton, după remiza de la Giurgiu.

Dusan Uhrin a avut un mesaj pentru suporteri dupa remiza de la Giurgiu

Mesajul noului antrenor al lui Dinamo

Dinamo a obținut un punct în prima rundă din play-out. Dusan Uhrin a revenit pe banca formației din Ștefan cel Mare, iar „câinii” au remizat în deplasare cu Astra Giurgiu, scor 0-0. Antrenorul ceh s-a ferit să le facă promisiuni suporterilor, însă i-a asigurat că va face tot ce depinde de el pentru a salva echipa de la retrogradare:

Nu vreau să vorbesc de probleme, pentru că avem destule. Trebuie să mergem înainte și să avem o atitudine pozitivă. Problema e că nu avem puncte și că nu înscriem. Important e să ajungem în careul advers și să înscriem. Dar azi a fost dificil pentru că Astra a jucat bine. Cred că și Astra trebuie să fie satisfăcută cu acest punct. Sunt mulțumit de jucători, a fost o luptă bună. Nu pot să le promit nimic suporterilor, doar că voi da 100% pentru a o salva pe Dinamo”, a spus Dusan Uhrin, după remiza cu Astra.

Ce meciuri mai are Dinamo în play-out

Etapa 2 (20/21/22 aprilie): Dinamo – UTA Arad
Etapa 3 (24/25 aprilie): Gaz Metan – Dinamo
Etapa 4 (27/28/29 aprilie): Dinamo – FC Voluntari
Etapa 5 (01/02 mai): Viitorul – Dinamo
Etapa 6 (04/05/06 mai): Poli Iași – Dinamo
Etapa 7 (08/09 mai): Dinamo – Hermannstadt
Etapa 8 (15/16 mai): FC Argeș – Dinamo
Etapa 9 (18/19/20 mai): Dinamo – Chindia