Dinamo Bucureşti şi FCU Craiova au remizat, scor 1-1, în meciul lor de debut din Cupa României.
Trupa pregătită de Ovidu Burcă a fost prima care a punctat pe tabela de marcaj, printr-un frumos gol al fundaşului lateral stânga Amzăr. Dintr-o poziţie incomodă, acesta a reuşit un şut impecabil la colţul lung şi nu i-a dat nicio şansă portarului oltenilor, Gurău.
În minutul 39, soarta partidei putea să fie pecetluită în favoarea formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare. Centralul Horaţiu Feşnic i-a acordat cartonaş roşu lui Gurău, în urma unei intervenţii întârziate a acestuia la atacantul Hakim Abdallah. VAR-ul a intervenit şi l-a iertat pe Gurău de eliminare, acesta alegându-se doar cu un cartonaş galben.
Repriza secundă de pe Arena Naţională a fost dominată de oaspeţii. Oltenii s-au apropiat de mai multe ori periculos de poarta lui Aganovic, iar golul a venit în minutul 66 din penalty. Autor: Bahassa.
min 90+4: Final de meci: 1-1
min 90+4: Politic încearcă un şut de la distanţă, dar nu prinde spaţiul porţii.
min 90: Patru minute de prelungire.
min 66: GOOL FCU Craiova! 1-1! Bahassa marchează, fără emoţii, din lovitură de pedeapsă.
min 65: Centralul Horaţiu Feşnic dictează penalty pentru FCU Craiova. Urmează analiza VAR.
min 46: Abdallah (Dinamo) e aproape de a marca un euro-gol. De la aproximativ 45 de metri, atacantul lui Dinamo a încercat să surprindă cu un şut pe portarul Craiovei, Gurău, însă acesta s-a repliat bine şi a respins mingea peste transversală.
min 45+5: Pauză pe Arena Naţională: 1-o pentru Dinamo
min 39: Portarul Gurău scapă de un cartonaş roşu, după o intervenţie dură la Abdallah. În primă instanţă, centralul Feşnic decisese eliminarea goalkeeper-ului Craiovei.
min 32: Abdallah are o nouă acţiune bună, dar îl ia la ţintă pe Gurău, care respinge în corner.
min 19: GOOL Dinamo! 1-0! Amzăr marchează un gol frumos, după ce trimite cu stângul la colţul lung, dintr-o poziţie incomodă.
min 16: Prima mare ocazie de gol aparţine gazdelor. Abdallah şutează bine din unghi, dar bara îl salvează pe goalkeeper-ul Craiovei.
min 1: Asistenţa de pe Arena Naţională este una redusă. Doar 4061 de suporteri sunt prezenți la meciul din această seară.
min 1: Start de meci
FCSB, Oţelul Galaţi, CSM Zalău, FCU Craiova, Dinamo Bucureşti, FC Bihor
DINAMO (3-5-2): Golubovic – Giafer, Patriche (cpt.), R. Grigore – Moura, Larrucea, I. Roșu, Iglesias, Amzăr – Gregorio, Abdallah
Rezerve: Dujmovic – Lucas Alves, Politic, V. Borcea, Bordușanu, Al. Irimia, N. Roșu, Cr. Costin, Ghezali
ANTRENOR: Ovidiu Burcă
FCU CRAIOVA (4-4-2): Gurău – Compagnucci, Lacroix, D. Henriques, Mascarenhas – R. Negru, Buta, Albu (cpt.), Van Durmen – Chițu, Blănuță
Rezerve: Mogoșanu – Vl. Achim, Ibrahim, Blidar, Vl. Pop, Baeten, Diamantis, Bahassa, Asamoah
ANTRENOR: Paul Răducan
În condițiile în care ambele combatante visează la trofeu, duelul se anunță a fi unul extrem de interesant. „Câinii roșii” vor avea și o miză în plus: să se revanșeze pentru înfrângerea suferită în campionat, tot pe Arena Națională. Ovidiu Burcă a anunțat, însă, că va menaja o parte dintre jucătorii de bază.
„Vom face rotații pentru meciul de Cupă. Am pierdut un jucător, pe Homawoo, are o problemă musculară, sperăm să fie recuperat într-un timp cât mai scurt, dar cred că o săptămână minim este în afara circuitului.
Vom face rotații. Trebuie să mergem în ambele meciuri la victorie. Cupa este un obiectiv, tradiția ne obligă să mergem mai departe, apoi ne așteaptă un meci infernal la Galați”, a explicat tehnicianul lui Dinamo.
Chiar dacă intenționează la rândul lor să le ofere minute jucătorilor care au evoluat mai puțin în actuala stagiune, oltenii vin la București cu gândul să obțină victoria pentru a șterge impresia negativă lăsată în urma eșecului din precedenta etapă de campionat, cu Oțelul.
„Am deplasat tot lotul, dar trebuie să dăm minute oficiale cât mai multor jucători. În mare parte vom alinia echipa de bază, cu două-trei modificări. Tratăm cu maximă seriozitate Cupa României. Ca toate echipele din Liga 1 și noi ne dorim să ajungem cât mai departe în această competiției. Doar una va câștiga, însă, trofeul.
A fost dezamăgitor eșecul, venit după două victorii. Încercăm să reparăm din minusurile arătate și să nu mai repetăm greșelile. Mergem clar la victorie. Asta nu înseamnă că desconsiderăm Dinamo. Din contră, spun că avem șanse foarte mari să câștigăm pentru că suntem foarte concentrați.
Dacă am fi jucat cu o echipă dintr-un eșalon inferior exista riscul ca jucătorii să nu fie concentrați sută la sută. Dar faptul că întâlnim Dinamo, un club mare, nu mai trebuie nicio motivație în plus. Vizăm doar victoria!”, a spus Paul Răducan, „principalul” din acte al celor de la FCU Craiova.