Gheorghe Novac, fost mare baschetbalist al României și jucător de legendă al clubului Dinamo, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani. Anunțul trist a fost făcut, marți seară, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, de Federația Română de Baschet.
Clubul Dinamo și întreg baschetul românesc sunt în doliu, după ce Federația Română de Baschet (FRB) a anunțat, marți seară, pe rețelele de socializare, că Gheorghe Novac s-a stins din viață.
„S-a stins din viață Gheorghe Novac, jucător de legendă al clubului Dinamo (al cărui comandant a devenit ulterior) și al echipei naționale”, a transmis FRB, pe pagina oficială de Facebook.
Deși a făcut istorie pentru Dinamo, Gheorghe Novac a făcut primii pași în baschetul profesionist la rivala Rapid, pentru care a evoluat o scurtă perioadă (1961-1962). Apoi a trecut pe la Olimpia Bucureşti (1962-1964), în divizia a doua, înainte de a ajunge la Dinamo, pentru care a jucat între 1964 şi 1981, câştigând 13 campionate.
Tot din postura de jucător legitimat la Dinamo, Gheorghe Novac a luat parte la cinci turnee finale FIBA EuroBasket cu echipa naţională: 1965, 1967 (locul cinci), 1969, 1973 şi 1975.
Ulterior, el a antrenat echipa naţională (1985-1991), pe care a condus-o la două turnee finale FIBA EuroBasket, în 1985 şi 1987.
Şi-a început cariera de antrenor la Dinamo, ca secund (1981-1982), iar apoi a fost antrenor principal între 1983 şi 1990, cucerind două titluri de campionat naţional.
În intervalul 1991 – 1996, Gheorghe Novac a fost comandantul clubului Dinamo.