Dinamo București și PSG s-au întâlnit, miercuri seară, în runda cu numărul 5 din grupele Ligii Campionilor la handbal masculin. Partida se anunța încă dinaintea fluierului de start una extrem de grea pentru „dulăi”, având în vedere că PSG este cea mai bogată echipă de handbal a lumii.
Sub privirile celor 5.000 de suporteri fanatici care au asistat la meci din tribunele Sălii Polivalente, Dinamo nu i-a putut face față lui PSG și a pierdut duelul din runda cu numărul 5 a grupelor Ligii Campionilor, scor 29-36.
Disputa a început cu un joc echilibrat. Împinși de la spate de uralele fanilor, „dulăii” s-au descurcat bine în primele 10 minute și au reușit chiar să fie la conducere la un moment dat, scor 6-5.
Ulterior, conduși celebrul Nikola Karabatic, cel mai valoros handbalist din lume, parizienii au preluat controlul. PSG a trecut la conducere, iar în ultimele zece minute ale primei reprize echilibrul s-a rupt de tot. Oaspeții s-au desprins pe tabelă, iar în momentul pauzei scorul era deja 22 la 16 în favoarea lui PSG.
Jocul a continuat să curgă în favoarea parizienilor și în repriza secundă, iar diferența de pe tabelă s-a menținut constant la cel puțin cinci goluri diferență. Portarul Alexandru Bucatăru s-a făcut remarcat cu mai multe parade de senzație în fața adversarilor, însă „dulăii” nu au mai putut influența rezultatul final al meciului.
La capătul celor 60 de minute, PSG s-a impus în deplasarea cu Dinamo București, scor 36-29.
Mulțumită succesului obținut în Sala Polivalentă din București, PSG a legat a patra victorie la rând din grupele Ligii Campionilor și a egalat-o în fruntea clasamentului pe Veszprem, ambele având câte 8 puncte. Totuși, maghiarii au un meci mai puțin disputat, cel din runda cu numărul 5, pe care îl vor disputa în compania lui Magdeburg, joi, 27 octombrie.
De partea cealaltă, Dinamo rămâne pe locul 6 în Grupa A și încă mai speră la o calificare în play-off. Imediat în spatele „dulăilor” este PPD Zagreb, tot cu trei puncte, dar cu un golaveraj mai slab.
Codașa clasamentului este Porto, care în primele patru partide a încasat înfrângeri pe linie.
Clasamentul din grupa lui Dinamo:
Primele două poziții din clasament duc direct în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. În schimb, următoarele patru clasate se vor califica în optimile competiției.