Dinamo are cinci „ținte” în această iarnă. Cine sunt jucătorii pe care îi vrea antrenorul Zeljko Kopic

Bogdan Solomon 08.01.2024, 16:41
Dinamo are cinci „ținte” în această iarnă. Cine sunt jucătorii pe care îi vrea antrenorul Zeljko Kopic

Fundașul central macedonean Darko Velkovski este doar începutul. Nu mai puțin de cinci jucători se mai află pe lista lui Dinamo pentru campania de transferuri a iernii.

Antrenorul Zeljko Kopic speră să-i aibă sub comandă cât mai repede posibil, însă tratativele se desfășoară cu dificultate. Au fost de altfel, nu mai puțin de 20 de nume, dar și refuzuri pe bandă rulantă.

Cert este că Andrei Nicolescu și restul conducerii fac eforturi pentru a întări echipa cu jucători care să ducă la îndeplinire misiunea extrem de dificilă din ultima parte a stagiunii: evitarea retrogradării.

Cinci „ținte” pentru Dinamo în această iarnă. Cine sunt jucătorii doriți de Kopic

Potrivit gsp.ro, în momentul de față se negociază cu mijlocașul Christos Gravius, legitimat la Degerfors, formație care a retrogradat în eșalonul secund al Suediei. Acesta se mai poate lăuda cu prezențe la loturile de juniori ale țării.

Principalul obstacol în calea sosirii sale în Ștefan cel Mare îl constituie faptul că nu a mai jucat până acum într-un campionat străin. „Câinii roșii” speră, totuși, să-l convingă în următoarele două zile.

Pe listă se mai află Enrico Papa, fostul căpitan al lui FC Botoșani, liber de contract din vara anului trecut, după despărțirea de turcii de la Rizespor. Nici aducerea lui nu este o misiune ușoară, însă. Motivul? Are „pe masă” și o propunere din Arabia Saudită.

De asemenea, Zeljko Kopic are nevoie de întăriri și în compartimentul ofensiv, iar principala variantă luată în calcul vine chiar de la fosta sa echipă, Dinamo Zagreb. Este vorba despre Luka Menalo, un bosniac în al cărui CV se regăsesc șase trofee, printre care trei titluri de campion al Croației (toate cu actuala formație).

Sursa citată îi mai menționează, la capitolul „ținte” pe Ante Roguljic, proaspăt pus pe liber de Universitatea Craiova, respectiv Deniz Hummet, un atacant turc născut în Suedia. Acesta din urmă se află și în vizorul Universității Cluj.

Velkovski, prima reacție după ce a semnat cu Dinamo

Între timp, Darko Velkovski a ajuns în cantonamentul din Antalya și s-a arătat încântat de oportunitatea de a îmbrăca tricoul lui Dinamo. Mesajul special pentru fani a fost transmis prin intermediul rețelelor de socializare.

„Fericit că am semnat cu acest club mare. Sper că îi vom face pe fani din nou fericiți. Hai Dinamo!”, a spus stoperul macedonean, al cărui debut se va produce, cel mai probabil, în amicalul cu Charleroi, programat vineri, 12 ianuarie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622