Dinamo a reușit o lovitură spectaculoasă cu o zi înaintea meciului oficial cu Petrolul. Câinii au prezentat achiziția cu numărul cinci din această iarnă: internaționalul bulgar Georgi Milanov.
Zeljko Kopic a primit în sfârșit și cel de-al cincilea jucător din această iarnă. Mijlocașul bulgar Georgi Milanov de 31 de ani a semnat contractul cu Dinamo și a fost prezentat oficial. Este vorba de un fotbalist adus liber de contract, care a evoluat ultima dată la Al Dhafra, din Emiratele Arabe Unite. Pentru trupa din Ștefan cel Mare este transferul cu numărul cinci din această iarnă, dar pate că așteptarea a meritat pentru că este vorba de un jucător cu 47 de selecții în echipa națională. Dinamo i-a mai adus în această perioadă de mercato și pe Darko Velkovski, Domagoj Pavicic, Petru Neagu și Eddy Gnahore.
„Bine ai venit, Georgi Milanov! Internaționalul bulgar Georgi Milanov (31 de ani), ultima oară la Al-Dhafra, în Emiratele Arabe Unite, este de astăzi noul jucător al echipei noastre, anunță Dinamo 1948 prin intermediul platformelor oficiale de comunicare. Cu 8 trofee în palmares, 47 de selecții pentru prima reprezentativă a Bulgariei și peste 60 de meciuri în competițiile europene, Georgi Milanov s-a alăturat lotului dinamovist și a intrat în programul de pregătire sub comanda antrenorului Željko Kopić. Litex Lovech (Bulgaria), CSKA Moscova (Rusia), Grasshoppers (Elveția), Fehervar (Ungaria), Levski Sofia (Bulgaria) și Al-Dhafra (EAU) sunt echipele la care a evoluat Georgi Milanov.
Fotbalistul bulgar al anului 2012, Georgi Milanov a câștigat în carieră 8 trofee: două titluri de campion în Bulgaria (2010, 2011 / Litex Lovech), Cupa Bulgariei (2022 / Levski Sofia), Supercupa Bulgariei (2011 / Litex Lovech), două titluri de campion în Rusia (2014, 2016 / CSKA Moscova), Supercupa Rusiei (2015 / CSKA Moscova) și Cupa Ungariei (2019 / Fehervar). -comunicatul postat de Dinamo pe rețelele de socializare.