Valentin Dumitrache (21 de ani) este jucătorul lui Dinamo până în 2027.
Atacantul e internațional U20 și vine de la Farul, care îl ultimul sezon l-a împrumutat la Gloria Buzău, în liga secundă. Acolo, Dumitrache a punctat de 4 ori în 25 de apariții (13 ca titular). Kopic nu se va baza în acest sezon pe serviciile sale. Dumitrache a fost trimis împrumut la Afumați, unde va avea ocazia să joace meci de meci și să acumuleze experiență. Crescut la Buzău, Dumitrache a debutat în Liga 1 în tricoul Clinceniului, în sezonul 2021-2022, când a prims nu mai puțin de 32 de partide.
Transferat apoi de Farul, Dumitrache a jucat abia în campionatul trecut la echipa lui Hagi, pentru care a prins două meciuri înainte să fie împrumutat la Gloria Buzău. Idolul lui Dumitrache e Leo Messi. Fotbalistul este reprezentat de Mihai Stan, același agent care l-a adus în Ștefan cel Mare, acum mai mulți ani, pe panamezul Jaime Penedo.
„Bine ai venit, Valentin DUMITRACHE!
Cluburile Dinamo 1948 București și FCV Farul Constanța au ajuns la un acord privind transferul definitiv al atacantului Valentin Dumitrache.
Născut în 2003, în Buzău, Valentin a debutat în Superliga în 2021, pe când evolua la Academica Clinceni.
Pe lângă Clinceni, de când a părăsit „curtea” LPS Buzău, Valentin a mai îmbrăcat tricourile Farului (prima și a doua echipă) și Gloriei Buzău.
În sezonul trecut a bifat 2 meciuri în Superliga și 25 în Liga a II-a, unde a și înscris 4 goluri și a oferit o pasă decisivă.
Valentin va fi jucătorul nostru până în 2027, însă va evolua sub formă de împrumut la CS Afumați (Liga a II-a) în acest sezon competițional, pentru a bifa minutele necesare dezvoltării sale”, scrie Dinamo în comunicatul prin care îl prezintă pe Vali Dumitrache.