Competiția din Dominicană a ajuns la final, iar după încheierea filmărilor, concurenții s-au întors pe meleagurile țării noastre. Mulți dintre ei au povestit în mediul online despre experiența Survivor România 2023. Printre foștii concurenți care au scris pe social media s-a numărat și Ștefania Stănilă. Ea a vorbit deschis despre Daniel Pavel, iar acesta a reacționat la postarea fostei concurente.
La începutul lunii mai, Ștefania Stănilă era eliminată de la Survivor 2023, în urma voturilor telespectatorilor. După ce a părăsit Republica Dominicană, fosta concurentă a transmis un mesaj pe social media. Gimnasta retrasă din activitate se declară recunoscătoare pentru participarea la Survivor, iar la adresa prezentatorului a avut doar cuvinte de laudă.
Ștefania spunea că Daniel Pavel este un om deosebit și că de la el a învățat că nu trebuie să renunțe niciodată la visul ei. În plus, fosta gimnastă a ținut să îi mulțumească pentru experiența din jungla dominicană.
„Domnul Dan… un om deosebit, un prezentator profesionist. Am trăit o explozie de emoții de fiecare dată când am intrat pe traseu și spuneați 3,2,1, de fiecare dată când mi-ați pus la gât colanul de imunitate, de fiecare dată când eram la ceremonie și ne spuneați care îi premiul de recompensă sau comunicare, dar și la fiecare consiliu, chiar dacă eram sau nu la nominalizare.
De la dumneavoastră am învățat să nu renunț niciodată la visul meu, să inspir mai departe, să fiu un exemplu și să duc mai departe povestea @survivorromania.oficial. Aș vrea să vă mulțumesc pentru toată această experiență și pentru toate emoțiile trăite alături de dumneavoastră!”, a scris Ștefania Stănilă, într-o postare social media.
După cum ne puteam aștepta, reacția lui Daniel Pavel la postarea Ștefaniei Stănilă nu a întârziat să apară. Așadar, gazda emisiunii de la Pro TV a răspuns la mesajul fostei concurente. „Din toată inima mea pentru tine, Ștefi! Survivor, cum am vorbit noi, continuă to back&front flip lumea cu grația și forța ta, inspirând milioane de alte fetițe talentate”, i-a transmis Domnul Dan.
Ulterior, Ștefania Stănilă i-a mulțumit din nou prezentatorului Survivor România 2023, precizând că va continua să inspire „prin grație și eleganță”. „Mulțumesc pentru emoțiile trăite!”, a mai scris fosta concurentă de la Survivor 2023.