S-a aflat care este dieta pe care o urmează Larisa Iordache pentru a avea un corp frumos și sănătos fără. Antrenoarea de la CS Dinamo a dezvăluit care este secretul din spatele formei excelente pe care o are.
Fosta gimnastă este foarte activă și reușește să se mențină într-o formă de-a dreptul impresionantă.
Multipla campioană la gimnastică Larisa Iordache, retrasă din activitate în decembrie 2021, a spus cum anume reușește să își mențină silueta de invidiat. Frumoasa româncă medaliată cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Londra nu a încetat să fie atentă la ceea ce pune în farfurie, chiar dacă nu mai face sport de performanță.
Ea a spus ce face pentru a avea un corp frumos și sănătos fără diete stricte și înfometare.
Acum nu mai fac foamea, pentru că erau anumite momente în gimnastică, când realizasem deja că kilogramele în plus nu ajută. Încercam să nu mănânc seara, cu toate că era foarte greu.
”Acum am început să îmi cunosc foarte bine corpul și ofer corpului meu absolut tot ce are nevoie și cere, dar în momentul în care vreau să mai dau câteva sute de grame jos, schimb cu apa plată. În loc de o gură de mâncare, beau o gură de apă.
Nu zic că este bine, dar cred că deciziile astea le luăm noi pentru corpul nostru. La mine așa funcționează, cu apă, e sănătoasă.”, a spus Larisa Iordache, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Superba șatenă a renunțat la gimnastică într-un moment extrem de important pentru ea, chiar înainte de Olimpiada de la Tokyo. Ea a trebuit să se retragă din cauza problemelor de sănătate.
Înainte cu o lună de la Olimpiadă, mi-am pierdut mama și cumva prin câte am trecut am zis că îmi doresc să concurez, dar durerea a fost foarte mare și nu am putut. A fost un moment în care a trebuit să aleg: eu sau gimnastica.
”Am înțeles de la mama, chiar și la ultima suflare a ei, că sănătatea este cea mai importantă. Îmi doresc să merg cu corpul meu pe stradă, să alerg foarte bine, să arăt ca un om normal.
Vorbeam cu mine și mi-am zis că am făcut suficient de multe cu acest vis pe care îmi doresc să mi-l îndeplinesc, dar e bine să fii bine tu cu tine. Într-adevăr, presiunile veneau din mai multe părți, dar fiind un sportiv de performanță, ajungi la un moment dat când doar tu decizi pentru tine. Mi-am respectat decizia de a mă retrage. Cred că cumva nici nu am fost pregătită emoțional de succesul pe care urma să îl am în urma unei medalii olimpice individuale.”, a mai spus Larisa Iordache, la WOWnews.