După ce a fost sancționată din cauza manifestărilor pe care ultrașii de la Uniți sub Tricolor le-au avut la meciul împotriva celor din Kosovo, România a fost sancționată de UEFA, astfel că meciul de la București cu Andorra s-a disputat în tribune doar cu copii.
În jurul minutului 15, cu mai puțin de 10 minute înainte ca România să deschidă scorul prin Nicolae Stanciu, din lovitură liberă, și să treacă pe primul loc în clasamentul grupei I din preliminariile EURO 2024, cei doi comentatori ai meciului România – Andorra au avut un dialog de-a dreptul incredibil.
Cei doi comentatori ai partidei, Emil Grădinescu și Costi Mocanu, au ținut să puncteze că au observat că șefii Federației Române de Fotbal au luat decizia de a nu pune pe stadion reclame la firmele de pariuri sportive, deoarece în tribune sunt doar copii. Însă unul dintre comentatori a precizat că reclame la bere există pe marginea terenului.
„Chiar dacă au renunțat la reclamele la pariuri, pentru că sunt copii în tribune, nu pot să nu remarc că reclame la bere sunt”, a spus unul dintre comentatori.
Iar celălalat comentator de la PRIMA TV, post care a transmis partida România – Andorra, a intrat în dialog și i-a răspuns acestuia într-un mod pe care el l-a considerat amuzant.
„Berea e aliment. În unele zone ale țării e consumat în loc de laptele de mamă. De la ăia cu țâța în gură”, a spus acesta.
Apoi, la puțin timp după golul de 2-0 marcat de Ianis Hanis în minutul 28, Emil Grădinescu a avut o nouă replică bizară. Imediat după gol, din tribune au fost prezentate imagini cu micuții care se bucurau, iar o fetiță a trimis bezele către camerele de filmat.
„Golul lui Hagi, la fel de frumos ca această tânără domnișoară de sub 14 ani”, a spus Emil Grădinescu.