Simona Halep e în cădere liberă în clasamentul WTA și va ajunge pe locul 14, poziție pe care nu a mai ocupat-o de 2843 de zile. Accidentările pe care sportiva noastră le-a avut în ultima perioadă au dus la această cădere dramatică. Ultima veste proastă a venit de la Montreal, acolo unde Simona Halep a fost eliminată încă din turul 2.
Simona Halep coboară încă o poziție în clasamentul WTA după eliminarea de la Montreal și va ajunge pe locul 14, loc pe care s-a mai clasat în urmă cu 2843 de zile.
Însă nu eliminarea de la Montreal a fost cea mai mare pierdere a Simonei din acest an, ci absența de la cele două turnee de Grand Slam: Roland Garros și Wimbledon.
Cea mai bună jucătoare de tenis din România a suferit o ruptură musculară la gamba stângă în luna mai, în turneul de la Roma, iar această accidentare a scos-o din circuit până la meciul de acum două zile. În acest context, ea a pierdut puncte extrem de importante de la Paris și Londra.
Înaintea turneului de la Montreal, Simona Halep ajunsese până pe locul 13 WTA, însă începând cu săptămâna viitoare va ajunge pe locul 14 WTA.
Pe 3 noiembrie 2013 a ocupat Simona Halep ultima oară poziția a 14-a în clasamentul WTA.
Având în vedere că partida pierdută la Montreal a fost prima după 3 luni de pauză, Simona Halep nu a făcut mare caz din acest insucces. Din contră, Simona a declarat după meci că este optimistă pentru evoluțiile viitoare.
A fost un meci grozav. Mai ales după câteva luni de pauză. Am jucat foarte bine și sunt mulțumită de toate. A fost însă un pic neașteptat. Mă îmbunătățesc și sunt pozitivă cu privire la modul în care am jucat.
După trei luni este greu să joci trei ore la un nivel înalt cu cineva care a câștigat multe meciuri”, spunea Halep.
Simona Halep și-a anunțat deja prezența și la turneul de la Cincinnati, care se va desfășura în intervalul 16-22 august. Aici, Simona Halep va da piept în primul tur cu Magda Linette, ocupanta locului 44 WTA.
O singură dată s-au mai duelat cele două sportive. În 2019, în turul 2 la Roland Garros, Simona Halep reușea să o învingă pe poloneză în 3 seturi, scor 6-4, 5-7, 6-3.
Ziua și ora partidei dintre Simona Halep și Magda Linette urmează să fie anunțate de organizatori.
Pe tabloul de la Cincinnati se află și Sorana Cîrstea (31 de ani, 40 WTA). Ea o va înfrunta în primul tur pe elvețianca Jil Belen Teichmann (24 de ani, 65 WTA).
Simona Halep și-a arătat trupul perfect. Imagini demențiale surprise în vila campioanei.