Dezastru pentru Universitatea Craiova! Ce decizie a luat Petev în privința lui Alex Mitriță, cu o zi înaintea derby-ului cu FCSB

06 04. 2024, 16:39
Ce decizie a luat Petev în privința lui Alex Mitriță, cu o zi înaintea derby-ului cu FCSB

Ivaylo Petev, antrenorul Universității Craiova, a luat o decizie clară în privința lui Alex Mitriță, pentru derby-ul cu FCSB de duminică.

Alex Mitriță a ieșit accidentat din partida cu Oțelul Galați, din sferturile Cupei României, câștigată de moldoveni cu 1-0, după prelungiri.

Ce decizie a luat Petev în privința lui Alex Mitriță, cu o zi înaintea derby-ului cu FCSB

Ivaylo Petev a decis ca Alex Mitriță să nu facă deplasarea la București, pentru meciul extrem de important cu FCSB, deoarece nu și-a revenit complet după accidentarea suferită în partida cu Oțelul, anunță Fanatik.

Vestea este una foarte grea pentru Universitatea Craiova, având în vedere că Mitriță reprezintă unul dintre „pilonii” formației oltene.

În prezent, Universitatea Craiova se află pe locul 2 în playoff-ul Superligii, cu 31 de puncte obținute, la șapte lungimi în spatele liderului FCSB.

Partida FCSB – Universitatea Craiova, care contează pentru etapa a 3-a din playoff-ul Superligii, este programată duminică, de la 20:30, pe Arena Națională.

Elias Charalambous, discurs pesimist înainte de FCSB – Universitatea Craiova

Elias Charalambous susține că jucătorii FCSB-ului nu trebuie să se considere deja campioni, deoarece mai sunt multe puncte puse în joc. Tototdată, a atras atenția la faptul că meciul de duminică nu este decisiv, în privința luptei la titlu.

„Cum putem fi campioni dacă mai sunt șapte meciuri după acest joc? Imaginați-vă că după acest meci mai sunt alte șapte, 21 de puncte.

Dacă vom avea asta în minte (n.r. că FCSB este deja campioană), va fi un dezastru pentru noi, sincer!

Spun din toată inima mea că nimic nu se va termina mâine, campionatul e lung”, a declarat Elias Charalambous, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Universitatea Craiova.