Detalii uluitoare din relația lui Pique cu Shakira au ieșit la iveală.
În vara anului trecut, Shakira a anunțat că se desparte de Pique, după ce fotbalistul Barcelonei, la acel moment, a înșelat-o cu Clara Chia Marti, o studentă de 23 de ani.
Potrivit jurnalistului spaniol Jose Antonio Aviles, citat de The Sun, Pique și Shakira aveau o „relație deschisă”. Mai exact, cei doi parteneri ar fi stabilit că ambii pot să se „înșele” reciproc, singura condiție fiind aceea ca, în spațiul public, să-și facă apariția ca un cuplu.
12 ani a durat relația dintre Pique și Shakira.
Shakira susține că a aflat din presă despre faptul că Pique o înșală, în perioada în care tatăl ei era la Terapie Intensivă, după un accident grav.
„Tatăl meu a fost alături de mine peste tot, inclusiv când familia mea se destrăma. A venit la Barcelona pentru a mă consola, după ce a aflat că sunt cuprinsă de tristețe din cauza separării mele. Când se afla la prima slujbă religioasă pentru Milan (n.r. unul dintre fiii ei), s-a rănit grav într-un accident. Au venit toate în același timp. Căminul meu se destrăma.
Am aflat din presă că am fost înșelată, în timp ce tata era la Terapie Intensivă. Bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult toată viața mea, tatăl meu, mă părăsea când aveam cea mai mare nevoie de el. Nu puteam vorbi cu el, pentru a-i cere sfaturile de care aveam atât de multă nevoie”, a spus Shakira, potrivit sport.es.