Detalii noi despre procesul de dopaj al Simonei Halep. Românca este la Londra unde este audiată de două zile
Simona Halep se află în aceste zile la Lodra, unde este audiată de Tribunalul Sport Resolutions. După ce a fost amânată de mai multe ori, audierea rachetei numărul unu a României a început ieri. Audierea se desfăşoară pe parcursul a două zile, iar un prim verdict urmează să fie dat în aproximativ două săptămâni.
Chiar dacă de obicei audierea se întinde doar pe parcursul unei singure zile, în cazurile mai complexe aceasta se desfăşoară în două zile. Simona Halep a negat că ar fi folosit în mod voluntar substanţa Roxadustat şi susţine că s-a contaminat.
Poate face apel la TAS
În cazul în care va fi nemulţumită de sentinţa de la tribunalul independent de la Londra, sportiva originară din Constanţa poate face apel la TAS. De regulă, instanţa de la Laussane reduce pedeapsa.
Halep nu a mai jucat într-un meci oficial de la finalul lunii august 2022. Tenismena constănţeancă era atunci eliminată încă din turul ianugural al Marelui Şlem de la US Open, de necunoscuta din Ucraina, Daria Snigur.
La controlul anti-doping efectuat după acest meci, Halep a ieşit pozitiv şi a fost apoi suspendată. Românca a constestat de mai multe ori lentoarea cu care ITIA se mişcă în acest caz şi a solicitat să fie audiată de urgenţă.
Ratează şi Wimbledon-ul
Antrenorul Simonei Halep, francezul Patrick Mouratoglou, şi-a arătat, la rândul său, sprijinul pentru jucătoarea în vârstă de 31 de ani şi a criticat forurile mondiale pentru amânările repetate în cazul său de dopaj.
Halep a ratat primele două Grand Slam-uri ale anului, de la Australian Open şi Roland Garros, şi nu va putea participa nici la Wimbledon, competiţie pe care a câştigat-o în 2019.
Acum știu cu siguranță că voi rata Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Nu mai menționez că am pierdut toate punctele, clasamentul. Nu doar că îmi omoară reputația, dar nici nu vreau să discut despre urmările asupra sănătății mele mentale”, a explicat, vizibil deranjată, Halep, la finalul lunii mai.