Edi Iordănescu a devenit selecționerul României pe 22 ianuarie 2022. A avut un început de mandat greu, dar în final a dus România la EURO 2024.
Contractul lui va expira la finalul competiției ce va avea loc în Germania, în lunile iunie și iulie. FRF a început deja negocierile cu actualul selecționer, pentru prelungirea contractului.
FRF a început negocierile cu Edi Iordănescu, însă selecționerul nu prea vrea să rămână prea mult pe postul pe care îl ocupă în prezent. Conform GSP, acesta vrea să preia o echipă națională.
Prima rundă ”oficială” de negocieri va avea loc la finalul lunii martie, după meciurile oficiale. Concentrarea este, în primul rând, pe EURO, iar mai apoi pe contractul selecționerului. Surse din cadrul federației au confirmat situația, pentru sursa citată anterior.
„Acum, după cele două meciuri amicale de la finalul lui martie, cu Irlanda de Nord și cu Columbia, cei de la federație vor avea o primă rundă de negocieri cu Edi.
Lucrurile se mișcă mai greu fiindcă e concentrat deocamdată pe turneul final, unde își dorește ca echipa să fie tot mai competitivă, mai bună. Dar are probleme mari din cauză că prea mulți dintre jucătorii pe care s-a bazat în preliminarii sunt cu probleme. Unii fie joacă prea puțin, iar alții deloc la echipele lor de club”, spun sursele, conform publicației citate.
Edi Iordănescu își dorește să stea pe banca echipei naționale încă o campanie, cea pentru Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, din 2026. FRF vrea să îi prelungească contractul până în 2028, dar selecționerul vrea să revină pe banca unei echipe de club peste doi ani. Acesta a avut deja oferte tentante.
„Deocamdată nu s-a ajuns cu discuțiile la nivel de bani, de condiții, pentru el și staff, pentru echipă. Iar selecționerul este tentat să înceapă din nou să lucreze la un club de nivel, cu pretenții și obiective înalte. Până acum nu a luat în seamă ofertele, dar nici nu le poate ignora la infinit
De aceea nu pare tentat să se lege de FRF printr-un contract mai lung decât pentru următorii doi ani. Mai ales că ar fi vorba și despre marea provocare de a fi antrenorul care să ducă România la un Mondial, pentru prima dată după 28 de ani”, au concluzionat respectivele surse.
Edi Iordănescu a adunat 20 de meciuri pe banca echipei naționale, însumând nouă victorii, șase remize și cinci înfrângeri. Slovenia, Muntenegru, Bosnia și Grecia sunt țările ce l-au învins.
Le-a mai pregătit anterior pe FCSB, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, Astra Giurgiu, CSKA Sofia, Pandurii Târgu-Jiu, FCM Târgu-Mureș, Fortuna Brazi și FC Vaslui.