Radu Drăgușin a făcut un nou meci excelent pentru Genoa, în deplasarea cu Bologna (1-1). Românul a avut mai multe intervenții fantastice, care au ținut-o pe Genoa în avantaj până în prelungirile jocului.
Zilele lui Drăgușin la actuala echipă par să fie numărate. Finala pentru semnătura lui se dă între Tottenham și Napoli. Englezii au fost să-l vadă și în partida cu Bologna. Au existat negocieri inclusiv vineri seara între conducătorii de la Genoa și partea engleză, anunță Florin Manea, agentul fotbalistului. Manea susține că Genoa n-a spus „da” niciuneia dintre propuneri, dar recunoaște că Drăgușin și-a ales favorita.
„Cel mai târziu săptămâna viitoare se va ajunge la un acord, să vedem dacă Radu pleacă sau rămâne. Deocamdată, Genoa nu s-a înțeles cu nimeni. S-a discutat și înainte de meci, și după, dar nu eu discut cu cluburile. Ei trebuie să fie mulțumiți, după care trebuie să fim și noi. Eu sunt liniștit, Radu la fel. Nu e nicio grabă. Radu a comunicat decizia lui conducerii, dar nu putem ști acum în ce direcție vor evolua lucrurile”, a spus Manea la Digisport.
Radu Drăgușin, 21 de ani, ar putea deveni cel mai scump fotbalist român vândut vreodată, în cazul în care transferul său se rezolvă. Mutarea de la Genoa ar putea să se facă pentru cel puțin 27 de milioane de euro.