Într-un fotbal românesc al prezentului sufocat de toți mai mulți jucători străini care gravitează, majoritatea, în jurul mediocrității, pare greu de imaginat pentru generațiile de azi cum arăta fotbalul nostru în anii ‘90, primii după comunism, când fotbaliștii din “afară” erau o raritate.
Playsport îți prezintă azi destinul tragic al unuia din primii jucători străini în finala Cupei României, competiția de tradiție care străbate istoria acestui sport la noi!
Prima finală de Cupă după Revoluția din decembrie 1989 a fost celebra Dinamo – Steaua 6-4 din mai 1990, dar era încă prea devreme pentru achiziții de peste graniță. Anul următor, Universitatea Craiova cucerește trofeu după o finală cu Bacăul, 2-1, avându-l titular pe albanezul Roland Agalliu. Atacantul care avea să ajungă ulterior la Oțelul Galați era și primul străin din fotbalul românesc per total, după căderea comunismului.
Urmează finala din 1992, cu Steaua câștigând Cupa României la lovituri de departajare, în fața Politehnicii Timișoara, dar nu regăsim pe teren, nici în echipele de start, nici în rândul rezervelor intrate pe parcurs, jucători străini.
Și ne oprim la finala Cupei din 1993. Acolo unde, pe stadionul Național din București, Universitatea Craiova cu Marian Bondrea pe bancă întâlnea Dacia Unirea Brăila cu Ioan Sdrobiș antrenor. Titular la brăileni, un alt albanez după Agalliu. E vorba de Arben Minga, atacant de 34 de ani la acea vreme.
În Albania, Minga avea deja statut de idol. Jucase doar pentru 17 Nentori Tirana, din 1975 până în 1991, debutând la 16 ani pentru prima echipă! Cucerise 3 titluri de campion și 3 Cupe ale Albaniei, jucase de 28 de ori pentru națională. Ba chiar contribuise la succesul istoric al Albaniei în fața Belgiei, din 1984!
Arben Minga era poreclit “Beni i modh”, adică Marele Ben, pentru fizicul său de vârf aproape de 1,90 cm înălțime. Și avea să părăsească Albania pentru România în 1991 după 133 de goluri în 332 de meciuri de campionat la Tirana!
Deși se spunea că va juca la noi pentru Dinamo, alături de conaționalul său Demollari, Minga ajunge în 1991 la FC Brașov, împreună cu albanezii Bozhiqi și Canaj. Se mută în România cu tot cu familie. Iar după un sezon merge la Dacia Unirea Brăila, cu care finlalmente să joace finala Cupei României din 1993.
Aventura românească avea să se încheie în 1994, după un ultim sezon, al treilea, de data aceasta la Giurgiu, cu Dudu Georgescu antrenor. S-a întors în țara natală pentru încă doi ani de fotbal, la nivel de primă ligă, de data aceasta pe post de… fundaș central! Și a mai cucerit două titluri de campion și o Cupă a Albaniei!
În această perioadă, 1994-1996, în paralel cu fotbalul, a devenit reprezentantul Gillette în Albania. Ulterior, a lucrat chiar în echipa de securitate a Aeroportului Internațional Tirana!
Fără să fie atras de continuarea traseului profesional în fotbal, se mută cu familia în Canada, împreună cu cei doi fii și cu soția, fostă jucătoare profesionistă de baschet. Aici avea să se stingă, mai exact în Windsor (Ontario) pe 31 decembrie 2007, la doar 47 de ani, răpus de un cancer la pancreas.
În 2020, fanii FK Tirana, fost echipă 17 Nentori, l-au votat jucătorul secolului, omagiind destinul tragic al unuia din primii fotbaliști străini în finala Cupei României. O stradă din Tirana îi poartă numele și se alătură, ca semn al recunoștinței, titlurilor de Maestru al Sportului și Cetățean de Onoare al Tiranei.