Despre asta n-a mai vorbit niciodată. Ce relație are Valentina Pelinel cu soacra ei, mama lui Cristi Borcea
Valentina Pelinel a făcut declarații surprinzătoare despre relația pe care o are cu rudele soțului ei. Fostul top model are o soacră de milioane. Ea a spus că mama lui Cristi Borcea este foarte bună și înțelegătoare. Multe femei din România și-ar dori să aibă o asemenea soacră.
Valentina Pelinel, dezvăluiri intime
Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit în anul 2018 și sunt foarte fericiți împreună. Ei au trei copii de care sunt foarte mândri. Manechinul a dezvăluit că fiecare dintre ei face sport atât la școală, respectiv grădiniță, cât și în particular.
Milan și Indira, ca să nu zic blonzii cu ochii albaștri, sunt ceva mai sensibili. Rania are o personalitate puternică și îi place să facă pe șefa.Toți fac sport, atât la școală, respectiv grădiniță, cât și în particular, încă de bebeluși. Au început toți înotul la două săptămâni de la naștere, iar acum Milan face fotbal, baschet, înot și karate, iar fetițele înot și dans.
Cristi consideră că Indira e copia mea, dar cu ochii lui, o numește Valentina mea mică. Milan se zice că seamănă cu mine, dar și el are ochii albaștri, ca ai lui tati și corpul lui, evident, pentru că e băiat. Rania seamănă cu tati, dar are ochii mei. Amândoi suntem mulțumiți de ce ne-a ieșit.”, a spus Valentina Pelinel, pentru revista Unica.
”Ne-am înțeles bine de la început”
Superba blondină a fost întrebată ce fel de relație are cu mama lui Cristi Borcea. În mod surprinzător, Pelinel a spus că se înțelege foarte bine cu actuala ei soacră. Soția fostului șef al lui Dinamo susține că poate vorbi despre absolut orice cu mama afaceristului.
Soacra mea este un om foarte bun, blând, înțelegător. E un om pașnic, care dă dovadă de foarte multă înțelepciune. Ne-am înțeles bine de la început. E genul de om cu care poți vorbi orice.”, a mai spus Valentina Pelinel.
La final, Valentina a spus ce a găsit lângă Cristi Borcea și nu avea în celălalt mariaj.
Cristi este jumătatea mea, suntem o familie unită și binecuvântată, nu doar cu cei trei copii ai noștri, ci cu toți nouă copii. Suntem o familie mare și unită. Copiii se înțeleg foarte bine între ei, se văd frecvent, țin legătura unii cu alții, se iubesc, așa cum e normal să se iubească frații. Noi ne-am găsit liniștea împreună, comunicăm foarte bine. E chimie.”, a adăugat fosta soție a lui Cristian Boureanu.
Valentina Pelinel și Cristian Boureanu au divorțat în 2014, după șapte ani de căsnicie.