Alexandra, fiica mijlocie a lui Gigi Becali, a făcut dezvăluiri neașteptate, după ce s-a speculat că a fost părăsită de iubitul ei. Care este, de fapt, legătura dintre Alexandra și Mihnea Grigoriu.
Presa mondenă din Capitală a speculat că fiica milionarului din Pipera a fost părăsită de iubit la numai două săptămâni de la nunta surorii sale, Teodora. Marele eveniment a avut loc în 2019, la Palatul Snagov. 500.000 de euro a cheltuit patronul FCSB-ului pentru organizarea evenimentului. Și asta nu e tot. Becali ar fi pus un milion de euro într-un cont comun pentru ca cei doi tineri să nu ducă lipsă de nimic, conform Libertatea.
La numai două săptămâni după ce Teodora Becali s-a măritat cu Mihai Mincu, cei de la wowbiz.ro au scris că sora ei, Alexandra, a fost părăsită de iubitul miliardar.
Sursa citată notează că Mihnea Grigoriu a lăsat-o pe fiica lui Becali pentru un fotomodel. Denisa Hodișan i-ar fi furat inima celebrului băiat de oraș.
Alexandra Becali a avut un șoc când a citat ce s-a scris despre ea. Tânăra a spus că ea și Mihnea Grigoriu nu au fost niciodată iubiți.
Am de făcut câteva precizări cu privire la știrile apărute în presa mondenă, în care se scrie că de câteva săptămâni eu și familia mea am trece printr-o dramă.
Eu și Mihnea Grigoriu ne cunoaștem încă din copilărie și niciodată nu ne-a legat nimic mai mult decât relație de prietenie, fapt pe care de altfel el însuși îl poate confirma.
Având în vedere educația pe care am primit-o de la părinții mei și discreția care mă caracterizează, nu voi mai face niciun comentariu cu privire la acest subiect și am speranța că jurnaliștii care încă își mai ghidează cariera după principiile deontologice vor face corecturile necesare, iar pe viitor vor evita să mai scrie știri vădit mincinoase cu privire la viața mea și a familiei mele. Este totuși păcat că momentele fericite prin care trecem să fie umbrite de asemenea neadevăruri care, în defintiv, nu fac decât afecteze încrederea publicului în mass-media românească”, a spus Alexandra Becali, conform Pro TV.
Gigi Becali s-a supărat și el după zvonurile apărute, mai ales că vestea a venit la doar o săptamână după ce fiica lui cea mare, Teodora, a făcut marele pas în fața altarului.