Dennis Man a ajuns la al patrulea meci consecutiv în care nu prinde echipa de start a Parmei. Enzo Maresca l-a ținut pe internaționalul român pe banca de rezerve până în minutul 81 al meciului de pe teren propriu cu Cosenza.
Atunci, Man l-a înlocuit chiar pe celălalt român al parmegianilor, Valentin Mihăilă. Cei doi „tricolori” nu au reușit să își ajute foarte mult echipa, care rămâne în zona periculoasă a clasamentului din Serie B.
Parma a reușit doar un rezultat de egalitate contra celor de la Cosenza, scor 1-1. Juric a deschis scorul pentru formația lui Enzo Maresca în minutul 12, însă oaspeții au egalat în minutul 73 prin Tiritiello.
Echipa lui Man și Mihăilă a ajuns astfel la al treilea meci fără victorie în ultimele 5 etape și este extrem de aproape de zona retrogradării. Mai precis, la doar 3 puncte de primul loc ce asigură prezența la baraj.
Interesant de remarcat este faptul că Dennis Man a fost din nou ținut pe banca de rezerve, în condițiile în care la conferința de presă de dinaintea meciului Maresca a spus că românul este unul dintre ce mai importanți jucători ai echipei și are șanse mari să fie titular.
Dennis a lucrat foarte bine în ultimele zile. Este unul dintre cei mai importanți jucători pe care îi avem, așa că va fi luat în considerare pentru echipa de start, cu siguranță”, declarase antrenorul italian.
Declinul lui Man s-a produs după ce acesta a fost infectat cu SARS-CoV-2. Până la acel moment el a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, fiind constant lăudat de presa italiană.
De altfel, înaintea partidei cu Cosenza, el a fost „cerut” în teren chiar și de presa apropiată de Parma. Jurnaliștii italieni au remarcat faptul că Man a avut evoluții bune pentru naționala României în dubla cu Islanda și Liechtenstein.
Sentimentul este că jucători precum Man și Mihăilă nu pot fi ignorați pentru totdeauna. Man ar trebui să reapară în echipă împotriva lui Cosenza. El a fost titular și a părut foarte motivat la echipa națională a României. Cu atât mai mult ar trebui să joace, deoarece a avut și o discuție cu Maresca”, a notat Parma Live.
Dennis Man a jucat în acest sezon 7 meciuri pentru Parma în Serie B. El a și reușit să marcheze două goluri, ambele venite în primele 3 etape, în meciurile cu Frosinone și Pordenone. Din cauza Covid-19, românul a ratat trei partide.
Plecarea lui Dennis Man de la Parma, forțată la maximum: „Cere un transfer definitiv al românului”