Gică Hagi (57 de ani) cere răbdare cu Denis Alibec (31 de ani). Antrenorul-manager a vorbit despre partida cu Voluntari, programată luni, 22 august. Meciul se va juca de la 19:30 și contează pentru runda a 6-a din Superliga.
Farul nu a pierdut în acest sezon, iar Gică Hagi speră ca finalul să îl prindă între echipele de play-off. Totuși, antrenorul trage un semnal de alarmă. Dobrogenii nu au mai câștigat de trei etape. Au remizat cu Chindia, Botoșani și Hermannstadt. La Ovidiu vine o altă echipă în suferință de puncte: FC Voluntari.
Unul dintre oamenii de la care Hagi are mari așteptări este Denis Alibec. Atacantul a prins câteva minute în două partide de la începutul Superligii. Totuși, au lipsit reușitele, iar Hagi crede că va fi la potențial maxim peste 5 etape.
„Singura problema din lot: Benzar, care nu este 100% și nu cred că fi în lot pentru acest meci. Denis Alibec va fi bine când va avea 5-7 meciuri complete. Atunci putem vorbi de 100%. Jucătorii au nevoie de meciuri, de minute, care să ajungă la ritmul și la intensitatea pe care ne-o dorim”, a declarat Gică Hagi, la conferința de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari.
Farul este pe locul 5 în campionat, cu 9 puncte. O eventuală victorie cu ilfovenii i-ar propulsa pe primul loc, la egalitate cu Rapid.
„După trei egaluri, sperăm și ne dorim să obținem victoria. Este un meci acasă, cu o echipă care nu s-a schimbat foarte mult. Ne cunoaștem foarte bine, am jucat cu ei de atâtea ori. Sperăm să prindem o zi bună și să câștigăm.
Meciul va fi greu. Adversarul este foarte bine organizat. Antrenorul are experiență, foarte bun, care a făcut lucruri extraordinare anul trecut. Un lot omogen, bine structurat, cu o idee de joc foarte bună. Defensivă trebuie să ne adaptăm la jocul lor. Sper să o facem foarte bine, cu gândul și dorința de a marca, de a câștiga”, a mai spus Hagi.
Hagi a avut o campanie furibundă de repatrieri în această vară. Ultimul revenit la Ovidiu este Louis Munteanu. Romario Benzar, Tudor Băluță, Gabriel Torje sau Denis Alibec sunt între „starurile” pe care Hagi speră să le readucă la cel mai înalt nivel.
Farul – FC Voluntari este programat luni, 22 august, de la 19:30.