Denis Alibec, aproape de transfer! Oficialul unui club din Superliga a anunțat că-l dorește: „L-am vrut tot timpul”

PLAYSPORT 23.03.2025, 22:49
Denis Alibec, aproape de transfer! Oficialul unui club din Superliga a anunțat că-l dorește: „L-am vrut tot timpul”

Atacantul lui Hagi, dorit de un club din Superliga! Anunțul oficial

Denis Alibec, la vârsta de 34 de ani, rămâne un jucător important pentru Farul Constanța, cu o cotă de piață estimată la 700.000 de euro, conform Transfermarkt. În acest sezon, a marcat 7 goluri, fiind în continuare o prezență constantă în echipă, dar și în atenția unor cluburi din România. Cu contractul ce urmează să expire la vară, Alibec ar putea face pasul către un club cu ambiții mai mari.

Viorel Moldovan, președintele Rapidului, a confirmat interesul clubului din Giulești pentru transferul lui Alibec, iar mutarea acestuia ar putea deveni realitate în perioada de mercato din vară.

„Cine nu l-a vrut pe Alibec? Şi noi l-am dorit şi în vară, şi în iarnă. L-am vrut tot timpul, dar nu s-a putut. L-am ratat de două ori, poate a treia oară va fi cu noroc, de ce nu?”, a declarat Viorel Moldovan, conform Prosport.

De-a lungul carierei sale, Alibec a jucat pentru echipe de top, precum Inter Milano, Mechelen, FCSB, Kayserispor, CFR Cluj și Atromitos. La națională, a strâns 42 de selecții, reușind să înscrie 5 goluri și să ofere o pasă de gol. Experiența internațională și performanțele sale solide îl fac un jucător de interes pe piața transferurilor.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622