Fostul antrenor ar Simonei Halep, Darren Cahill, a surprins pe toată lumea cu ultima sa declarație. Antrenorul australian își dorește ca fosta sa elevă să joace primul meci, cel de deschidere, de la Wimbledon 2022.
Colaborarea dintre Simona Halep și Darren Cahill s-a încheiat în septembrie 2021, însă cei doi au rămas în relații foarte bune. Cei doi au decis să o ia pe drumuri diferite deoarece antrenorul australian își dorea să petreacă mai mult timp alături de familia sa.
Darren Cahill și-a arătat de mai multe ori susținerea față de Simona Halep și nu a ezitat să o facă nici în momentul în care s-a pus problema ca românca să „deschidă balul” de la Wimbledon 2022.
Ashleigh Barty, câștigătoarea din 2021, ar fi trebuit să joace meciul de deschidere de pe iarba din Regatul Unit, însă aceasta s-a retras din tenis. Simona Halep, din postura de campioană în 2019, nu a avut onoarea să deschisă Grand Slam-ul din 2020 deoarece ediția a fost anulată din cauza pandemiei. Ulterior, Ashleigh Barty i-a luat locul Simonei deoarece românca era accidentată și nu a putut participa.
Astfel, Darren Cahill consideră că anul acesta, în condițiile în care Ashleigh Barty i-a luat locul Simonei, acum a venit rândul Simonei să „deschidă balul” de la Wimbledon:
Aceasta ar trebui să fie Simona Halep. Covid a anulat Wimbledonul din 2020, iar Simona nu a putut juca anul trecut din cauza unei accidentări, așa că Ash Barty a primit onoarea. Cu Ash retrasă, privilegiul și onoarea ar trebui să revină Simonei. Și-a câștigat dreptul în 2019″, a scris Darren Cahill pe pagina sa de Twitter.
This should be Simona Halep.
Covid wiped out the 2020 championships & unable to play last year due to injury so Ash Barty was given the honor. With Ash retired, the privilege and honor should go back to Simo. She has earned it as 2019 champ. ? https://t.co/9iElc6TxVw— Darren Cahill (@darren_cahill) June 21, 2022
Kim Clijsters, Andy Roddick și Ivan Ljubicic i-au dat dreptate lui Darren Cahill.
Simona Halep se pregătește la turneul de la Bad Homburg pentru Wimbledon 2022. Însă campioana României a declarat public faptul că visează să cucerească încă un Grans Slam până la finalul carierei, astfel că va da totul pe iarba din Regatul Unit.
Principala favorită de la Wimbledon este Iga Swiatek, liderul WTA. Aceasta este urmată pe lista favoritelor de Anett Kontaveit, locul secund în ierarhia mondială. Pe locul 3 la favorite, dar și în clasamentul WTA, se află Jabeur, câștigătoarea de la Berlin.
Campioana României și ocupanta locului 19 WTA este a 16-a favorită de la Wimbledon 2022. Pe iarba londoneză, Sorana Cîrstea este cotată cu șansa 26.
Între timp, Simona Halep a trecut de primul tur al turneului de la Bad Hamburg, contra cehoaicei Katerina Siniakova, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4. De cealaltă parte, Sorana s-a retras de la Eastbourne în primul tur, atunci când era condusă cu 6-0, 2-1 de Anhelina Kalinina.