Declarația incredibilă a lui Neymar după ce iubita lui însărcinată l-a prins cu amanta: „Fac greșeli în fiecare zi”
Neymar a oferit o reacție surprinzătoate după ce s-a aflat că și-a înșelat iubita însărcinată. Faimosul fotbalist a recunoscut că are o slăbiciune pentru femeile frumoase. Superstarul brazilian a avut o aventură cu o bloggeriţă, Fernanda Campos, dar nu își poate imagina viața fără mama copilului său.
Neymar, noi declarații după ce și-a înșelat iubita însărcinată
Atacantul brazilian recunoaște că nu este un sfânt. Partenera lui l-a prins pe picior greșit, dar a avut puterea să treacă peste greșeala făcută de acesta. Ea a mărturisit că l-a iertat pe faimosul fotbalist, însă i-a pus câteva condiții.
Bruna Biancardi se iubește de mai bine de un an cu Neymar și nu vrea să încheie relația cu acesta, mai ales că urmează să nască primul copil al starului brazilian. Viitoarea mămică i-a cerut fotbalistului să nu le mai sărute pe buze pe femeile cu care se distrează în timpul liber. De asemenea, i-a spus că ar face bine să nu apeleze la serviciile femeilor ușoare.
”Am făcut o greşeală”
Atacantul pare că a înțeles că a rănit-o pe Bruna. El și-a cerut iertare public și a transmis că a făcut un gest “de nescuzat”, dar speră că femeia va da uitării cele petrecute.
Fac asta pentru voi doi (n.r. – Bruna Biancardi și copilul) și pentru familia mea. Nu pot să justific şi să scuz ceea ce este de nejustificat şi de nescuzat. Nu e nevoie să precizez ce am făcut, dar am nevoie de tine în viaţa noastră.
Am văzut cât de expusă erai, cât de mult te durea totul şi cât de mult îţi doreai să fii alături de mine. Și eu rămân alături de tine. Am făcut o greşeală. Am greşit. Îndrăznesc să spun că fac greşeli în fiecare zi, atât pe teren, cât şi în afara lui.
Greşelile mele din viaţa personală le rezolv acasă, în intimitatea mea, cu familia şi prietenii mei. Toate acestea au afectat una dintre cele mai importante persoane din viaţa mea. Femeia pe care visez să o am alături de mine, mama copilului meu. A afectat familia ta, care acum este a mea. Afectează intimitatea într-un moment atât de special cum este maternitatea.
Mi-am cerut deja scuze pentru greşelile mele, pentru această expunere inutilă, dar mă simt obligat să o spun și public. Dacă o chestiune privată devine publică, scuzele trebuie să fie făcute publice.
Nu-mi pot imagina viaţa fără tine. Nu știu dacă relația noastră va funcționa, dar sunt sigur astăzi că vreau să încerc. Dragostea noastră pentru copilul nostru va fi mai puternică și va învinge, dragostea noastră reciprocă ne va întări.”, a scris Neymar, pe contul său de socializare.