Gigi Becali schimbă iar foaia. Patronul FCSB spune că va renunța la echipă din cauza rezultatelor mult sub așteptări din ultimii ani. Omul de afaceri a trecut și la rectificări bugetare, iar primii amenințați sunt Florin Tănase și Florinel Coman.
FCSB a pierdut cu Farul, 0-2, în ultima etapă din Liga 1, iar echipa lui Toni Petrea a pierdut și ritmul cu liderul CFR Cluj. Acum sunt 11 puncte distanță, iar campionatul pare decis, deși la un moment dat ardelenii mai aveau doar 6 pași în fața urmăritoarelor.
Toni Petrea și Mihai Stoica nu au scăpat de criticile lui Gigi Becali. Cei doi au fost acuzați pentru că nu impun în vestiar „ordinele” de la Palat.
Mai mult, latifundiarul spune că va reduce drastic fondul de salarii, iar primii vizați ar fi Florinel Coman și Florin Tănase.
„Las echipa, încet-încet. 5.000-6.000 pe lună. Eu bani nu mai dau. Nu există nicio justificare pe globul ăsta, doar la arabi, care dau miliarde ca să se distreze. Dar la mine?
Să-i dau lui Tănase 30.000 și 25.000 lui Coman? Nu-i mai dau lui Tănase, sunt idiot? Îi dau, dar să alerge. Vine mingea la el și se rotește în loc. Se face că dă, mai merge doi metri, se mai învârte o dată”, a spus Gigi Becali, la Pro X.
Gigi Becali ar fi nemulțumit din cauza faptului că Tavi Popescu nu este lăsat să execute lovituriel libere. Mijlocașul este văzut ca principalul „produs” de export, iar echipa trebuie să îl scoată în lumină, potrivit omului de afaceri:
„O să mă duc și spun: Bine, mă, Comane, ai luat 4 milioane, de ce nu execuți ordinul meu? Sau tu, Tănase, cine ești tu? Ești acasă la tine? Dă ordine acasă la tine, la copilul tău. De azi încolo, ordinele mele se execută aici! Dacă nu, dați banii înapoi pe care i-ați luat.
Dacă eu am spus că bate Tavi, bate Tavi. Că tu, Comane, nu mai știi nici să dai în minge, nu mai știe fotbal. A uitat fotbalul, trebuie să și-l aducă aminte. Și pentru asta trebuie antrenament.
Când spun așa, așa să faci! Dacă spun să dea Tavi Popescu loviturile? Comane, cine ești tu, tartorul? După ce că n-ai atins mingea o repriză și nu mai stai în ghete deloc, te dai Stăpânul Inelelor? Nu, eu sunt stăpânul și ce voi spune eu se va face. O să vezi!”, a mai declarat Gigi Becali.
FC Argeș și FC Botoșani sunt ultimele două adversare ale FCSB în sezonul regular. Partida cu piteșteni este programată pe martie, de la 21:00.