Decizia radicală a lui Mititelu la patru ore după ce l-a numit antrenor pe Dică
FCU Craiova a început prost startul de sezon, fiind învinsă cu 3-1 de FCSB. De când au promovat în prima divizie, oltenii s-au duelat mereu în prima etapă cu echipa ce avea să devină campioană.
Adrian Mititelu, decizie radicală
La meciul cu FCSB, oltenii nu au avut antrenor. Imediat după înfrângerea cu FCSB, Adrian Mititelu a decis să îl numească pe Nicolae Dică, fost principal la FC Argeș, FCSB și CS Mioveni, pe bancă echipei.
La scurt timp după anunțul venirii lui Dică, Mititelu a anunțat că vrea să se rupă definitiv de fotbal.
„Îmi vine să fug, doi ani să plec, să nu mai aud de fotbal. Dacă n-ar fi orgoliul ăsta cu CSU și cu Rotaru, vă spun că aș termina-o definitiv. Atenție, aș termina eu, dar clubul ăsta va merge înainte. L-aș ceda, nu l-aș închide. Să fie clar!
Vorbesc doar despre mine. M-aș retrage definitiv, cred că și fiul meu ar face-o, că nu este la fel de atras de fenomen cum sunt eu.
Mai stau până vine cineva să preia clubul, să am garanția că-l duce mai departe. Asta se poate întâmpla peste un an sau peste 20. Dar vă spun că maximum un an, în cel mai rău caz doi mă mai vedeți că vorbesc despre echipa asta.
Am promis acasă că îmi închei cariera în fotbal, nu voi mai fi persoană activă. Că aș mai veni la un meci sau m-aș mai distra puțin la un fotbal…
Mai am puțin să consolidez clubul, să terminăm baza și să ajungem la un minus cât mai mic, să fie pierderea anuală la o cifră rezonabilă.
Nu spun asta ca să mă alint. Am obosit, credeți-mă. Am 20 și ceva de ani de stres, necazuri, suferințe, reproșuri și înjurături. Eu aș vrea, dar simt că nu mai pot”, a afirmat Mititelu la PrimaSport.