Zanni, artistul pe care Alex Velea l-a sprijinit la începutul lui în carieră și tot el a fost cel care l-a ajutat și i-a îndemnat pe fani să-l voteze la „Survivor România”, a făcut un anunț care i-a surprins pe toți. Fostul câștigător de la Survivor vrea să își schimbe casa.
Zanni a anunțat renunță la casa de lux pe care și-a cumpărat-o în urmă cu un an. El s-a luptat foarte mult ca să își vadă visul împlinit cu ochii, dar s-a hotărât să vândă imobilul pentru a-și lua o altă casă sau un apartament. El a postat recent un mesaje pe una dintre cele mai utilizate rețele de socializare, din care reiese faptul că își vinde casa complet mobilată.
Fostul concurent de la Survivor România s-a plâns în perioada în care era în Republica Dominicană că are probleme de natură financiară. La acea vreme, visul lui cel mai mare era să își cumpere o casă. Alex Velea l-a luat sub aripa sa și i-a rugat pe toți fanii lui să-l voteze pe tânărul artist. Astfel, el a pus mâna pe marele premiu.
După ce a revenit în țară, Zanni a investit banii și și-a cumpărat casa visurilor sale, pe care a mobilat-o după cum l-au sfătuit marii designeri. Acum, însă, vrea să renunțe la ea.
Sunt la casa mea!! Sunt prea fericit. S-a întamplat tot atât de repede. Mi-era greu să cred că o sa am apartamentul meu, dar păi și casă și masina. Vă mulțumesc vouă pentru că l-ați iubit pe Zanni exact așa cum este el, cu rele și mai rele.. pot să zic că-s mulțumit, împlinit și fericit. Să vedem cât va dura”, spunea Zanni, după ce a reușit să își cumpere locuința mult dorită.
Protejatul lui Alex Velea deține o casă cu cinci camere și trei băi, în care a investit foarte mulți bani. Din anumite motive, el vrea să scape de respectivul imobil și să se mute într-o altă locuință.
Fostul concurent de la Survivor România i-a uimit pe toți cu ultimul său anunț. El a transmis că vrea să cedeze superba sa locuință, care este dotat-o cu panouri fotovoltaice, în schimbul unui apartament în București.
Schimb casă verde full smart 5 camere, 3 băi, full mobilată premiun, panouri fotovoltaice – cu apartament în București, sector 1-2-3.”, se arată în anunțul făcut de Zannidache pe contul său de Instagram.