Decizia luată de Dorin Șerdean după ce a vândut acțiunile la Dinamo!
Dorin Șerdean a renunțat la bani după ce a dat acțiunile pe care le avea la Dinamo. Conform lui Nicolae Badea, fostul acționar dinamovist a făcut o alegere care i-a luat prin suprindere pe fani.
Dinamo s-a vândut săptămână trecută după ce Dorin Șerdean a cedat acțiunile sale către compania Red& White pentru suma de 500 000 de euro.
După oficializarea tranzacției, omul din afaceri din Alba Iulia le-a mai dat o veste bună sefilor dinamoviști.
Din câte știu, a dorit să rămână cu un procent nesemnificativ, dar să rămână în istoria acționarială a lui Dinamo. Și lucrul acesta s-a întâmplat. A fost înțeles și de către Red & White, reprezentanții Red & White.
A renunțat la toate pretențiile financiare în care instanța l-a repus în drepturi. Inclusiv în drepturile salariale și sancționarea clubului cu o penalitate de peste 240-250.000 de lei.
Drepturile salariale, din păcate, legislația prevede obligarea angajatorului să le achite. Chiar dacă angajatul nu le dorește. Cum se spune, nu ai cum să-l refuzi legal. Dar le-a cedat. Le-a cesionat, a spus Nicolae Badea la fanatik.
Șerdean se va judeca în continuare cu Dinamo
Chiar dacă a renunțat la banii pe care îi avea de primit de la Dinamo, Dorin Șerdean continuă cu procesele pe care i le-a intentat clubului din Ștefan cel Mare.
Acestea nu au avut legătură cu tranzacția. Fiind în instanță, sunt un demers separat. Nu poți să renunți la contestarea planului, n-a făcut-o pentru sine, ci pentru nerealism.
Și cei care nu sunt implicați, cu statut de creditori, sau de viitori în ecuația financiară a lui Dinamo, nici aceia nu cred în realismul planului prezentat de către RTZ. Faptul că judecătorul sindic l-a respins e o dovadă, a spus Nicolae Badea la Fanatik.
Firma Red&White a devenit noul proprietar al lui Dinamo după ce a cumpărat 72% din acțiunile clubului din Ștefan cel Mare.
Afacerea a fost intermediată de Nicolae Badea, fostul președinte al clubului din Ștefan cel Mare.