Poli Iași a revenit în prima divizie în acest sezon, însă gruparea din Copou tremură pentru rămânerea în prima divizie. Formația antrenată, până în ultima etapă, de Leo Grozavu. Cu el însă, echipa nu a reușit să obțină prea multe puncte, iar formația tremură pentru retrogradare.
Ultimul meci, eșecul cu FC Botoșani, i-a fost fatal lui Grozavu, care a fost demis de conducerea echipei. În locul lui a venit portughezul Anthony da Silva.
Managerul general de la FCSB a fost surprins de demiterea lui Leo Grozavu. Acesta a spus că Anthony da Silva, fost jucător la CFR Cluj, este un pariu riscant, deoarece nu știa că acesta este antrenor.
A risipit zvonurile ce spuneau că a fost pe lista FCSB-ului, înainte de venirea lui Charalambous, motivând că nu știa că acesta este antrenor.
„Altă surpriză colosală e că Iaşul l-a concediat pe Grozavu şi merge pe mâna unui antrenor despre care nu ştiam că e antrenor. S-a spus că a fost dorit de noi… Deci eu l-am vrut, dar nu ştiam că e antrenor.
Îl ştiu ca fost fotbalist. Nici vorbă de aşa ceva. Am avut Charalambous şi un antrenor bulgar, singurele nume luate în considerare”, a spus Mihai Stoica la orangesport.ro.
La prezentarea oficială, ”Tony”, noul antrenor de la Poli Iași, a spus că echipa este una calitativă, dar există o lipsă de motivație în interiorul clubului.
”Vreau să redau încrederea jucătorilor. Trebuie să fim sinceri şi oneşti, mai sunt de jucat doar şapte meciuri. E greu de schimbat ceva, mă refer la sistemul tactic sau din punct de vedere fizic. Trebuie să dăm încredere la jucători şi să schimbăm atmosfera.
Vreau ca ei să intre pe teren şi să joace curajos. Poli are nevoie de puncte şi o să luptăm. Echipa are jucători de calitate, dar poate că e lipsă de încredere sau oboseală mentală. Eu vreau ca echipa să fie un pitbull fără minge şi un Hagi cu mingea”, a declarat Tony Da Silva, într-o conferinţă de presă.