Puțini sunt probabil cei care-și mai amintesc cum, pe vremea lui Ceaușescu, în alea câteva ore când aveam curent, televizoarele stăteau cel mai mult pe ”bulgari”. Prindeam niște minute în plus cu desene animate și deprindeam, în același timp, noțiuni despre sport.
Dacă nu trei, două olimpiade cu siguranță le-am vizionat cap-coadă, cu antena în mărul din fața geamului. O mai muta vecinul, o mai potrivea tata când venea de la muncă, fiindcă ai naibii ”bulgari” mai băgau și ”purici” în program, când nu bătea vântul cum trebuie.
De multe ori, mă ”întorc” în acele vremuri. Și iau cu mine de fiecare dată ”vocea”. Televiziunea bulgară o avea la gimnastică, patinaj și alte câteva sporturi pe Vera. Vera Marinova a fost prima femeie din Bulgaria care a ajuns comentatoare. Cu un background de fostă campioană mondială la gimnastică ritmică, Vera a avut mereu și acel ceva pe care doar la Cristian Țopescu l-am mai întâlnit. De la microfonul televiziunii vecinilor noștri, Vera, ca și Țopescu, spunea povești și transmitea emoții.
Ulterior, după ce a picat comunismul, femeile au început să prindă loc pe scaunele din față și la noi. În general, au comentat la sporturi. Îmi vin în minte Doina Stănescu sau Ivonne Ghiță. Sau Luminița Paul. Luminița, de exemplu, este de acolo, din filmul ăla cu tenis. Toată pasiunea ei pentru acest sport trece dincolo de ecran încât uneori, chiar dacă nu mă interesează un anume meci, rămân așa, în fața televizorului, cu gura căscată, doar pentru că-i aud vocea.
Pe Ioana Cosma o știu de când lumea. De când ne dădeam întâlnire, pe drumuri de întoarcere de la vreun meci al Rapidului sau al Stelei, la primul popas, ca să mâncăm și noi ceva. Când ne nimeream în vreo deplasare în străinăte, cu Ioana Cosma, cu Anda Banu, cu Dochița Moșoianu, fetele deveneau instantaneu și ele un magnet pentru presa din țara respectivă. Și nu doar pentru că sunt niște femei frumoase, ci pentru că știu cu ce se mănâncă fenomenul.
Și nu. Nu-mi amintesc să le fi întrebat cineva pe acolo, vreun Ronald Koeman, vreun Laurent Blanc, vreun Radomir Antic sau Mourinho, ”dar tu unde ai mai jucat fotbal?”.
Ioana Cosma știe fotbal cât nu știu 5O la sută dintre colegii ei de breaslă bărbați. No ofence. Să nu se supere nimeni, că nu asta este ideea. Ideea e că e tobă de fotbal. Pe comentacii de pe Facebook care opinează despre ritmul sau felul în care comentează Ioana, completând sarcastic ”o femeie”, nici măcar nu-i iau în seamă. Și-mi asum hate-ul de rigoare. De ce? Pentru că bag mâna în foc ca dacă îi întreb ce e aia să stai ”în scară”, pasă filtrantă, dublaj sau rabona, fac pariu că înainte să răspundă, dau obligatoriu search pe Google.
Ei bine, dragilor, Ioana vă garantez că nu are de ce să facă asta. Pentru că stăpânește tot. Așa cum nu are de ce să le răspundă cârcotașilor. Prima femeie-comentator de fotbal, precizez, de fotbal, de la noi la un turneu final trebuie să fie mult prea ocupată să le zâmbească celor care îi fac galerie. Sunt mulți cei care îi țin pumnii. Spectatori, colegi și, cred și sper eu, mai ales colege.