Weekendul abia încheiat a avut loc una dintre cele mai mari petreceri din această lună în lumea mondenă: Andreea Antonescu și-a botezat fetița pe care o are cu jurnalistul sportiv Victor Vrînceanu.
Așa cum era de așteptat, de la fericitul eveniment nu a lipsit Andreea Bălan, jumătatea blondă a trupei Andre și una dintre cele mai bune prietene a Andreei Antonescu. Artistele au participat împreună inclusiv la „America Express”, show pe care au fost aproape să-l câștige, însă în care primii la final au ajuns Cătălin Bordea și Nelu Cortea.
Chiar dacă Andreea Bălan și-a făcut apariția la botezul micuței Victoria, numele pe care Andreea Antonescu l-a ales pentru fetița ei, ceilalți invitați au fost surprinși că artista a venit singură, mai ales că în ultimele săptămâni s-a vorbit în presa mondenă foarte mult despre relația pe care o are în prezent cu jucătorul de tenis Victor Cornea.
Cei prezenți la botezul fetiței Andreei Antonescu și-ar fi dat coate și ar fi afirmat că tot ce a apărut în presă în ultimul timp este adevărat. Mai exact că familia lui Victor Cornea nu este de acord cu relația pe care tânărul de 29 de ani o are cu artista în vârstă de 39 de ani.
În ciuda celor spuse de gurile rele, se pare că lucrurile merg foarte bine între Andreea Bălan și Victor Cornea, iar motivul pentru care artista a mers singură la botezul fetiței Andreei Antonescu a fost acela că jucătorul de tenis a avut meci în Italia, în cadrul unui turneu desfășurat în Parma.
Acolo, Victor Cornea a ajuns, alături de sârbul Nikola Cacic, până în semifinala competiției de dublu, pe care au pierdut-o în fața unei perechii formate din Luca Margaroli și Ramkumar Ramanathan.