Burcă nu a stat pe banca lui Dinamo la primul amical din această vară.
Sâmbătă, la Snagov, Dinamo a disputat o partidă amicală cu Muscelul Câmpulung, formație din Liga 3, pe care a câștigat-o cu 10-2.
Ovidiu Burcă nu a fost prezent la amicalul disputat de Dinamo, deoarece are de rezolvat înscrierea la școala de antrenori pentru licența PRO, anunță GSP.
Totodată, jucătorii celor două echipe nu au beneficiat de susținerea suporterilor, deoarece meciul s-a desfășurat cu porțile închise.
Ovidiu Burcă va putea să activeze ca antrenor principal, în noul sezon de Superliga, chiar dacă nu deține licența PRO. Tehnicianul lui Dinamo este „salvat” de o prevedere regulamentară care afirmă că „antrenorii care promovează de la Liga 2 la Liga 1 și se înscriu în timpul regulamentar pentru Licența PRO, pot sta un an pe bancă, având aceleași drepturi cu tehnicienii care au deja licența PRO”.
Administratorul judiciar al lui Dinamo susține că ieșirea clubului roș-alb din insolvență este departe de a se întâmpla, din cauza lipsei investitorilor. Acesta consideră că reticiența oamenilor de afaceri de a se implica la Dinamo este cauzată și de poziția inflexibilă a actualilor acționari din „Ștefan cel Mare”.
„Depinde de dorința actualilor noștri acționari de a coopta oameni care vin direct cu bani în Dinamo, cu sume serioase și care sunt gata să susțină activitatea lui Dinamo. Dacă lucrurile funcționează ca astăzi, nu vad o închidere a procedurii.
Nu mi se pare că se înghesuie oamenii ca să participe la această strategie. Poate că ar trebui gândită puțin o schimbare, cred că ar trebui flexibilizată poziția noilor noștri acționari, astfel încât ceea ce s-a discutat inițial, adică atragerea unor oameni cu bani, să poată fi pus în practică la modul propriu”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, în cadrul emisiunii Dinamo 7/9.