De ce nu poate Sepsi să scape de fotbalistul prins băut la volan

29 01. 2024, 23:56

Contractul lui Francisco Junior, mijlocașul lui Sepsi OSK prins prin băut la volan în octombrie 2023, nu a fost, încă, reziliat.

Patronul echipei din Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, a dezvăluit că jucătorul nu vrea să plece și nu s-a ajuns la nicio înțelegere cu acesta.

Laszlo Dioszegi: „N-a vrut să plece”

Laszlo Dioszegi anunța în luna octombrie că un jucător al Sepsi OSK a fost prins băut la volan. Conducerea clubului l-a exclus din lot și a anunțat că-i va rezilia contractul.

„Face antrenamente separate, are un doctor lângă el, are un antrenor, pe Valentin Suciu, care are licență Pro. Trebuie să stăm din nou de vorbă cu el. N-a vrut să plece, am zis că hai să stăm la masă și să discutăm omenește și să ne strângem mâna și n-a vrut. Asta înseamnă că mai bine nu joacă fotbal jumătate de an decât să plece. Așa gândesc fotbaliștii. Săptămâna următoare stăm de vorbă cu el și vedem ce decizii luăm. E clar că la echipă nu mai poate juca”, a declarat Dioszegi pentru Orangesport.

Francisco Junior, mijlocaș adus în 2022 de la Gaz Metan Mediaș, refuză să plece chiar dacă clubul i-a oferit câteva salarii drept compensație.

Conform lui Laszlo Dioszegi, jucătorul din Guineea-Bissau dorește să primească toate salariile la care are dreptul până la expirarea contractului, în iunie.

„Fair-play ar fi să discutăm față în față și să ajungem la o înțelegere. Eu nu spun că nu trebuie să plătim un salariu, două, trei în plus, dar e imposibil să-l plătim până în vară. Noi îl dăm afară și plătim și până în vară?

Ar avea cale liberă să joace unde vrea. Când e vorba despre disciplină și toată lumea știe ce a făcut… Trebuie să dăm un exemplu pentru toți jucătorii. Dacă ești profesionist, ocupă-te de fotbal!”, a adăugat patronul echipei din Sfântu Gheorghe.