De ce achitarea Simonei Halep în dosarul de dopaj este „imposibilă”. Explicația avocatului

Alex Matei 07.02.2024, 15:34
De ce achitarea Simonei Halep în dosarul de dopaj este „imposibilă”. Explicația avocatului

Cazul Simonei Halep este dezbătut de specialiști din zona sportivă și bineînțeles, și de juriști. Avocatul Cristian Cernodolea, înregistrat în baroul din Anglia, dar și din Țara Galilor, a oferit propria perspectivă.

În contextul audierilor de la Lausanne (Elveția), Cristian Cernodolea a analizat cazul fostului lider mondial din tenis. E nevoie de o schimbare de strategie, susține juristul.

„Eu cred că atât Simona, cât și persoanele din anturajul ei care o sfătuiesc în această speță, și-au dat seama că, pentru a avea succes la TAS, trebuie să aibă o schimbare de strategie. Nu știu cât de radicală a fost schimbarea lor de strategie din punct de vedere juridic, dar cred că ea coincide, cumva, cu angajarea avocatului american, Howard Jacobs.

Care e un om cu mare experiență în genul acesta de cazuri. De asemenea, cred că schimbarea strategiei coincide cu îndepărtarea Simonei, în mod public, de Patrick Mouratoglou. Pentru că, inițial, nu s-a dezis de antrenor. Pe scurt, cred că apărarea Simonei pentru TAS are trei puncte-cheie.

Că l-a angajat pe Howard Jacobs, că s-a dezis de Mouratoglou și că va argumenta, cred eu, niște aspecte care țin de neglijență. După părerea mea, Halep va încerca să-și reducă pedeapsa, spunând că prezența substanței interzise în organismul ei (n.r. – Roxadustat) n-a fost rezultatul unei intenții directe, ci din cauza neglijenței prin contaminare”, a declarat avocatul, pentru Adevărul.

Avocatul care urmărește cazul Simonei Halep: „Dovezile nu o pot achita”

În opinia avocatului, achitarea TAS pentru sportiva noastră nu este posibilă.

„Nu vreau să folosesc cuvinte mari sau dure, dar cred că va fi imposibil ca Halep să obțină o achitare la TAS. Dacă Simona va fi achitată, o asemenea decizie ar crea un precedent juridic foarte periculos pentru orice altă procedură de doping / antidoping pe viitor. Oricât de puternice vor fi dovezile din tabăra Halep, în cazul în care aceste dovezi palpabile legate de varianta contaminării vor exista, ele nu o pot achita pe Simona. Pentru că, în acest dosar, vorbim de genul de infracțiune disciplinară în care nu prea se ține cont de modalitatea în care substanța interzisă ți-a ajuns în organism.

De aceea, cred că cel mai optimist scenariu pentru Simona la TAS ar fi să obțină o reducere a suspendării de 4 ani. Repet: având în vedere precedentul periculos pe care l-ar crea achitarea Simonei, nu cred că nicio instanță și-ar asuma o asemenea decizie”, a mai precizat juristul.

„TAS nu e neapărat o instanță mai blândă, însă stă mai bine la capitolul de imparțialitate, comparativ cu alte instanțe”, a completat Cernodolea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622