Au ieșit la iveală noi detalii cu privire la despărțirea intempestivă a lui Joao Janeiro de FCU Craiova. Tehnicianul portughez a oferit, la rândul său, o primă reacție pe marginea subiectului.
În cursul zilei de miercuri, 21 iunie, FCU Craiova anunța că a ajuns la acord cu Janeiro în privința rezilierii contractului, după doar 18 zile de colaborare. Au fost invocate anumite probleme personale ale acestuia, dar lucrurile nu ar sta deloc așa.
Potrivit gsp.ro, ruptura s-ar fi produs din cauza unor disensiuni cu preparatorul Dan Vasilică, cu care lusitanul acceptase inițial să colaboreze. Patronul Adrian Mititelu ar fi încercat să remedieze situația în cadrul unei ședințe, dar fără succes.
Ulterior, Joao Janeiro a confirmat informația, explicând că și-a exprimat dorința de a forma propriul staff tehnic, lucru cu care oltenii nu au fost de acord. „Am vrut un staff propriu, nu s-a putut și am decis să ne despărțim”, a spus antrenorul de 41 de ani, conform sursei citate.
În momentul prezentării oficiale, Joao Janeiro se arăta încântat de oportunitatea de a lucra în campionatul românesc, lăuda condițiile puse la dispoziție de Adrian Mititelu și promitea că va construi o echipă competitivă. Ba chiar a avut un mesaj ironic pentru Gigi Becali.
„Vreau să îi mulțumesc domnului Mititelu pentru încredere, e un club bine organizat, condițiile sunt extraordinare. După analiza amănunțită pe care am făcut-o, cred că e un club unde să lucrez și sunt foarte mândru să reprezint aceste culori. Știam totul despre România. Am prieteni români în Portugalia cu care am vorbit.
La Cluj, am văzut o echipă care a luptat mult, dar ceea ce o echipă nu poate controla, nu poate controla. Nu vreau să menționez prea multe lucruri despre arbitraj. Nu voi comenta mai mult. Craiova a jucat decent acolo, dacă trebuie să intrăm în partea tactică, echipa a avut șansele ei, dar sunt trei rezultate posibile. CFR Cluj va reprezenta România și le voi ura succes, dar asta nu e treaba mea acum.
Vom da totul la fiecare meci și la antrenamente. Va fi disciplină, muncă. Sunt un tip pragmatic. Vreți să vă spun lucruri frumoase? Lucrăm la îmbunătățirea lotului, în fiecare oră, în fiecare minut, dar baza este deja aici. Da, îmi e frică de Gigi Becali, de asta am cerut o clauză în contract că vreau un câine. Când mi-e frică, îmi iau un câine. Deja o avem aici pe cățelușa Suzi, o să mă protejeze. În general, nu îmi e frică de nimic. E fotbal”, spunea portughezul.