Gabi de Moura (35 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în derby-ul cu Rapid, a ajuns pe patul de spital și nu a scăpat de operație. S-a aflat în cele din urmă care este starea de sănătate a brazilianului.
Aflat în cantonamentul de la Săftica, fundașului i s-a umflat piciorul, iar medicii au decis să-l opereze, pentru extirparea unui chist de la nivelul genunchiului, partea din spate a piciorului, spre gambă. Brazilianul a avut probleme medicale și în meciul cu Rapid.
Brazilianul a oferit prima reacție în urma intervenției chirurgicale:
„A trebuit să merg la doctor să văd ce se întâmplă, nu pot să spun nimic acum, am fost la spital. Aștept să văd exact despre ce e vorba, am avut o intervenție la picior, aproape de gambă, sunt acasă, aștept rezultatele și o să știu care e treaba, sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Nu o să joc la Craiova, sunt cu firele la picior, în 8-10 zile o să știu ce este, deocamdată nu e nimic clar”, a transmis de Moura, pentru ProSport.
63 de meciuri a jucat în total De Moura, la Dinamo. El a făcut parte din lotul echipei și-n sezonul „negru” 2021-2022, în care „Câinii” au retrogradat. În actualul sezon, brazilianul a bifat 17 apariții în 23 de etape. El este unul dintre căpitanii echipei, alături de Răzvan Patriche, Neluț Roșu și fundașul central brazilian Lucas.
De-a lungul timpului, De Moura a mai jucat la Gaz Metan, Sepsi, Gil Vicente (Portugalia), Anorthosis (Cipru), Penafiel (Portugalia), Mirandela (Portugalia) și Guarany Sobral (Brazilia).