Andreea Tonciu a fost eliminată săptămâna aceasta de la Survivor All Stars, lucru pe care l-a putut vedea toată la tv. Ceea ce nu știu însă fanii emisiunii prezentate de Daniel Pavel este că fosta asistentă tv nu s-a întors singură în România. Ea a venit însoțită de o altă faimoasă. E următoarea vedetă care pleacă din show. Focoasa șatenă a fost filmată pe aeroport alături de Andreea Tonciu.
Elena Ionescu a fost dată afară de la Survivor România All Stars 2024, dar pentru că cei din Republica Dominicană sunt înainte cu filmările, acest lucru nu s-a văzut până acum la tv. Faimoasa cântăreață a fost surprinsă alături de Andreea Tonciu pe aeroportul din Frankfurt.
La primul duel din Survivor All Stars 2024 au fost nominalizate Andreea Tonciu și Roxana Nemeș. De pe traseu a ieșit învingătoare Nemeș, iar fosta iubită a lui Nicolae Mitea a fost eliminată. Ea le-a povestit fanilor săi de pe Instagram că a avut un drum cu peripeții, lucru care a obosit-o teribil.
Sunt foarte dezamăgită pentru că am promis acasă că o să stau 3-4 săptămâni. Dacă Dumnezeu așa a vrut, plec acasă. Survivor All Stars mi-a schimbat viața, n-am trăit în viața mea ce am trăit aici și pentru mine este o experiență unică. La mine este greu cu adaptatul deoarece eu am o viață în care fac ce vreau, când vreau.. Pentru mine a fost cel mai greu să dorm fără acoperiș și pat”, a declarat Andreea Tonciu, după ce fost eliminată de la Survivor.
Elena Ionescu urmează să fie și ea eliminată din concurs săptămâna viitoare. Fosta câștigătoare de la Survivor a fost văzută pe aeroportul din Frankfurt când se întorcea în România și vorbea la telefon cu un apropiat.
Conform stirigeneraliste.ro, cele două faimoase au stat mai bine de 12 ore în aeroportul din Germania și au ratat două curse spre România din cauza condițiilor nefavorabile.
Următoarea eliminată este Elena! A fost un joc cu bile la eliminare și l-a pierdut! Lângă mine a povestit asta unei prietene!”, a declarat o persoană care le-a văzut pe cele două pe aeroport, după cum arată presa centrală.