Horațiu Moldovan (25 ani) a avut un discurs mobilizator înaintea partidei cu Belarus.
Duelul de la Budapesta se dispută mâine seară, de la ora 21:45, în etapa cu numărul 7 din preliminariile pentru EURO 2024.
Horațiu Moldovan, alegerea nr.1 a selecționerului Edi Iordănescu din ultima perioadă, a fost prezent la conferința de presă premergătoare partidei cu Belarus. Portarul ce activează la Rapid s-a plâns de suprafața de joc de pe stadionul Szusza Ferenc, însă, cu toate acestea, ”tricolorii” nu-și permit un pas greșit în această deplasare.
„Sunt obișnuit să am o peluză numeroasă în spate. Dar, din păcate, aceasta este situația. Cred că presiunea a fost de la primul meci. De asta ne-am apucat de fotbal. Cred că arătăm că suntem un grup foarte unit. Sperăm ca, în final, să ajungem la European. Cel mai important este să câștigăm și să fim cu încă un pas mai aproape de European. La echipa națională n-ai cum să fii relaxat.
E o mândrie să fii portarul echipei naționale. De asta m-am apucat de fotbal, să reprezint țara. Suntem doar la mâna noastră. Cred că toată țara așteaptă calificarea. E un gazon destul de prost, dar important este să câștigăm, nu mai contează cum. E un impediment acest gazon, pentru că suntem o echipă care pleacă cu construcția de jos. Avem o partidă foarte dificilă, e în deplasare”, a declarat Horațiu Moldovan.
La capătul primelor 6 etape din grupa I, România se clasează pe locul secund, cu trei victorii și trei rezultate de egalitate. La polul opus, Belarus este ieșită, în proporție covârșitoare, din această luptă. Doar 4 puncte pentru naționala din estul Europei, cea care s-a recunoscut învinsă la București, în urmă cu aproximativ jumătate de an. A fost 2-1 pentru națioanala noastră, un duel în care au punctat Nicolae Stanciu și Andrei Burcă, respectiv Vladislav Mozorov.